In incercarea de a scapa de turismul excesiv, guvernul neozeelandez a triplat taxa impusa celor care viziteaza tara

externe

taxa, turism, Noua Zeelanda, triplata

Cei dornici sa viziteze lacurile, muntii, pistele de biciclete si cramele din Noua Zeelanda vor fi nevoiti sa scoata mai multi bani din buzunar, deoarece guvernul de la Wellington va creste taxa pentru turism de la 35 NZ $ (22 $) la 100 NZ $ (62 $) incepand cu 1 octombrie, anunta CNN.

„Turismul international vine si cu costuri pentru comunitatile locale, inclusiv o presiune suplimentara asupra infrastructurii regionale si costuri mai mari de intretinere si mentenanta in domeniul nostru de conservare”, a declarat Matt Doocey, ministrul Noii Zeelande pentru ospitalitate si turism, intr-o declaratie prin care a anuntat noua masura.

Taxa pentru turism, care a fost introdusa initial in 2019, este destinata sa ajute la acoperirea costurilor de protectie a mediului in intreaga tara. Potrivit lui Doocey, turistii straini au cheltuit mai mult de 11 miliarde de dolari in Noua Zeelanda intre martie 2023 si martie 2024.

Dar nu toata lumea este multumita de cresterea preturilor.

Tourism Industry Aotearoa (TIA), un consortiu de profesionisti din industria turismului din intreaga tara, a criticat decizia.

„Redresarea turismului din Noua Zeelanda ramane in urma restului lumii, iar acest lucru va afecta si mai mult competitivitatea noastra globala”, a declarat grupul intr-o declaratie. Grupul considera ca Noua Zeelanda va pierde turisti in favoarea Canadei si a Marii Britanii, unde zborurile sunt mai numeroase si taxele de intrare mai putin prohibitive.

Din cauza noilor norme, guvernul se asteapta ca procesarea vizelor sa dureze mai mult in acest an. Serviciul de imigrare din Noua Zeelanda a anuntat ca persoanele care spera sa viziteze tara in perioada sarbatorilor de Craciun ar trebui sa solicite vize turistice pana la 15 octombrie, iar cei care intentioneaza sa vina pentru Anul Nou ar trebui sa isi depuna cererile pana la 15 noiembrie.

Fie ca se numesc IVL, taxa de acces sau stimulent de calatorie, „taxele turistice” sunt una dintre cele mai fierbinti discutii din industria turismului in acest moment.

Aproximativ 60 de destinatii din intreaga lume, de la Venetia la Bhutan, percep un fel de taxa calatorilor doar pentru a intra si a vizita – fara a include costurile meselor, hotelurilor sau biletelor de intrare. Aproape toate locurile care aplica aceste taxe turistice spun ca taxa este necesara pentru a compensa aglomeratia, deteriorarea mediului si alte efecte secundare ale turismului excesiv.

Conform unui studiu realizat de Universitatea Bangor din Tara Galilor, „exista putine dovezi ca turistii sunt descurajati sa viziteze” destinatiile care au taxe turistice.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , ,

Comentarii: