Jake Sullivan, consilierul lui Joe Biden: „Nu este o chestiune de vointa politica. Este o chestiune de logistica dificila si complicata in asistenta militara occidentala”

externe

ATACMS, atac, Ucraina, Crimeea

Presedintele american Joe Biden este „hotarat” sa foloseasca restul mandatului sau pentru a intari Ucraina si se va intalni cu omologul sau Volodimir Zelenski in timpul Adunarii Generale a ONU la New York la sfarsitul lui septembrie, a declarat sambata consilierului pentru securitate nationala al Casei Albe, Jake Sullivan, scrie AFP, preluata de Agerpres.

Joe Biden „este hotarat” sa foloseasca ultimele luni de mandat pentru a intari Ucraina in fata Rusiei, a afirmat el in timp ce participa prin videoconferinta la un forum organizat la Kiev.

Alegerile prezidentiale din noiembrie din Statele Unite risca sa schimbe situatia pentru Kiev in cazul victoriei republicanului Donald Trump.

Consilieri ai lui Trump au sugerat deja ca, in cazul victoriei, vor folosi ajutorul american ca parghie pentru a forta Kievul sa faca concesii teritoriale Rusiei cu scopul de a pune capat razboiului.

„Presedintele Zelenski a declarat ca in cele din urma acest razboi va trebui sa se incheie prin negocieri si avem nevoie ca ei sa fie puternici in aceste negocieri”, a spus Jake Sullivan in cadrul conferintei anuale Yalta European Strategy, organizata de fundatia miliardarului ucrainean Viktor Pinchuk.

Armata ucraineana se afla de luni de zile in dificultate pe frontul de est, unde fortele ruse castiga teren, in ciuda incursiunii surpriza a trupelor ucrainene in regiunea rusa Kursk in august.

In estul Ucrainei, „zona din jurul Pokrovsk este deosebit de ingrijoratoare”, a subliniat Jake Sullivan, referindu-se la acest oras-cheie vizat de saptamani de atacuri intense din partea trupelor ruse care se afla deja la mai putin de 10 kilometri de acest nod strategic feroviar si rutier.

Intalnire Biden-Zelensky, la sfarsitul lui septembrie

Potrivit lui Sullivan, presedintele Biden se va intalni cu omologul sau ucrainean la sfarsitul lui septembrie la New York.

„In acel moment, presedintelui Biden ii vor mai ramane patru luni de mandat. Si este hotarat sa foloseasca aceste patru luni pentru a pune Ucraina in cea mai buna pozitie posibila pentru a castiga”, a mai afirmat Sullivan.

In timp ce Volodimir Zelenski si alti lideri ucraineni continua sa denunte intarzierile in asistenta militara occidentala si in special americana, Jake Sullivan a asigurat ca aceasta problema se datoreaza logisticii dificile, si nu lipsei de vointa politica de a sprijini Kievul.

„Nu este o chestiune de vointa politica. Este o chestiune de logistica dificila si complicata (…) pentru a livra acest material pe front”, a declarat el.

„Dar, asa cum a spus presedintele Zelenski (…), avand in vedere cu ce se confrunta Ucraina, trebuie sa facem mai mult si trebuie sa facem mai bine. Si sunt de acord cu asta”, a continuat responsabilul american.

In fata noului val de atacuri impotriva unor situri energetice ucrainene, Statele Unite se tem de atacuri ruse asupra centralelor nucleare ucrainene, care joaca un rol vital in productia de energie electrica a tarii, a mai subliniat Jake Sullivan.

„Rusii au dat dovada de o mare brutalitate in atacurile lor asupra infrastructurii energetice civile. Au tras deja asupra centralelor nucleare ucrainene si cred ca s-ar putea intampla din nou”, a spus el.

„Trebuie sa ajutam Ucraina sa apere aceste centrale nucleare, ceea ce este deosebit de important si reprezinta o prioritate pentru noi”, a subliniat oficialul american.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: