Kamala Harris a strans 200 de milioane de dolari in doar o saptamana. Cursa cu Donald Trump va fi „foarte stransa”

externe

Kamala Harris, acceptare, nominalizare, presedintie

Campania electorala a vicepresedintei americane Kamala Harris a anuntat ca a strans 200 de milioane de dolari si a inscris 170.000 de noi voluntari in saptamana care a trecut de cand a devenit candidat la presedintie, scrie Reuters.

Presedintele american Joe Biden a renuntat duminica trecuta la candidatura pentru realegere si a declarat ca o sustine pe Harris pentru votul din noiembrie impotriva fostului presedinte republican Donald Trump.

„In saptamana de cand am inceput, Kamala Harris a strans 200 de milioane de dolari. 66% din aceasta suma provine de la donatori noi. Am inscris 170.000 de voluntari noi”, a postat duminica pe X Rob Flaherty, adjunctul sefului de campanie al lui Harris.

Harris a obtinut sprijinul majoritatii delegatilor la Conventia Nationala Democrata, ceea ce ii da siguranta ca va deveni oficial candidatul partidului la presedintie, luna viitoare.

Biden s-a retras din cursa pe fondul indoielilor legate de varsta si sanatatea sa, dupa o prestatie ezitanta in dezbaterea cu rivalul Donald Trump de la sfarsitul lunii iunie. Biden s-a angajat sa ramana in functia de presedinte pana la incheierea mandatului sau, la 20 ianuarie 2025.

Harris, prima femeie de culoare si prima americanca de origine asiatica care a ocupat functia de vicepresedinte, a strans primii 100 de milioane de dolari in numai 36 de ore de la anuntul lui Biden, a declarat biroul sau.

Preluarea stafetei de catre Harris a revigorat o campanie care se clatina puternic pe fondul indoielilor democratilor cu privire la sansele lui Biden de a-l invinge pe Trump sau la capacitatea acestuia de a continua sa guverneze, daca ar fi castigat.

Mitch Landrieu, co-presedinte al campaniei, a declarat duminica pentru MSNBC ca Harris a avut una dintre cele mai bune saptamani pe care personal le-a vazut in politica in ultimii 50 de ani, dar a avertizat ca va fi „o cursa foarte stransa” cu fostul presedinte republican.

(foto: x.com/kamalaharris)

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: