Mesaj pentru Firea: La ce situatii cumplite va duce GRATUITATEA pentru transportul in comun

news

Noul primar al Capitalei, Gabriela Firea,  a anuntat ca va gasi solutia cea mai potrivita pentru ca transportul public in Bucuresti sa fie gratuit.

„Modernizarea transportului public este o prioritate pentru mine, precum si imbunatatirea conditiilor pentru biciclisti. Voi gasi caile economice cele mai potrivite pentru ca transportul public sa fie gratuit, intr-un timp rezonabil, tocmai pentru a incuraja cat mai multi bucuresteni sa il foloseasca”, a afirmat Gabriela Firea intr-un comunicat de presa, dat publicitatii miercuri.

Intentiile Gabrielei Firea au primit un raspuns bine argumentat si logic din partea unei tinere bucurestence, Irina Achim. „Daca transportul public va fi gratuit, el nu va fi folosit de mai multi bucuresteni. Nu, ce veti face este sa luati ultimii bucuresteni decenti din autobuz si sa-i fortati sa foloseasca masina, ergo, mai mult trafic. Bucurestenii care platesc bilet si care respecta acest serviciu chiar si in forma deplorabila in care se gaseste nu au o problema sa plateasca un abonament (50 de lei/ luna = 3 pachete de tigari si-o ciunga). Ba cred ca ar plati un pic mai mult daca ar avea si conditii decente. Dar dumneavoastra vreti sa opriti conditiile decente, sa creati frustrari in randul soferilor si in randul oamenilor care folosesc RATB-ul”, ii transmite Achim.

Iara mesajul integral al Irinei Achim:

„Nu v-am votat pentru ca nu cred in dvs. si pentru ca imi lasati impresia ca nu va pasa deloc de orasul acesta pentru ca nu-l cunoasteti. Stiam insa ca veti castiga alegerile, dar am zis ca, cel mai probabil, nu se va schimba nimic radical. Asta pana cand am vazut aceasta declaratie care pare cel mai prost scenariu SF (privind gratuitatea pentru transportul in comun – n.red.)

Doamna Gabriela Firea, sunteti invitata mea sa mergeti o saptamana doar cu RATB-ul. Tramvai, autobuz, troilebuz, va poftesc in ele. Si nu doar ca sa faceti poze, ci chiar sa le folositi ca mijloc de deplasare. La orele de varf, ca sa simtiti ce simt cei mai multi calatori. Hai ca e la marele fix acum ca vin si caldurile, o sa va faca mare placere.

Dimineata, pana-n 10, autobuzele sunt cea mai inspaimantaotare forma pentru ce inseamna nivelul de decenta. Ticsite de oameni care trebuie sa ajunga la munca, de oameni care isi duc copiii la scoala, de batrani care trebuie sa-si mai faca nu stiu ce control sau sa ajunga la piata devreme ca atunci e marfa proaspata, autbuzele sunt o forma comunitara in sine. Doar ca una in care aerul respirat de mine e impartit si cu omul certat cu sapunul, si cu betivul de dimineata, si cu aurolacul si cu omul bolnav care isi imparte fara sa vrea microbii cu fratii de transport public.

Din aceste autobuze, nu stiu cati au bilet/ abonament, dar daca dumneavoastra veniti si luati si aceasta ultima forma de control a aglomeratiei si a nivelului de respect fata de un serviciu pentru cetateni, apoi chiar cred ca veti da un chip si un miros Purgatoriului. Ideea nu e sa nu mai plateasca nimeni, ci sa plateasca TOTI (aici nu ma refer la bucurestenii care au un venit de subzistenta).

Daca transportul public va fi gratuit, el nu va fi folosit de mai multi bucuresteni. Nu, ce veti face este sa luati ultimii bucuresteni decenti din autobuz si sa-i fortati sa foloseasca masina, ergo, mai mult trafic. Bucurestenii care platesc bilet si care respecta acest serviciu chiar si in forma deplorabila in care se gaseste nu au o problema sa plateasca un abonament (50 de lei/ luna = 3 pachete de tigari si-o ciunga). Ba cred ca ar plati un pic mai mult daca ar avea si conditii decente. Dar dumneavoastra vreti sa opriti conditiile decente, sa creati frustrari in randul soferilor si in randul oamenilor care folosesc RATB-ul.

Asadar, va invit sa folositi RATB-ul o saptamana intreaga: sa mergeti la munca, la carciuma, in parc sau unde aveti treaba ca sa vedeti exact ce inseamna transportul public. Poate va vin alte idei decat cea mai proasta dintre toate. Nu stiu cu ce „profesionisti” din domeniu va consultati, mai bine luati o gloata de corporatisti tineri si ii intrebati pe ei ce si-ar dori pentru acest serviciu. Pentru ca ei merg cu autobuzul la munca, ei produc mai departe ca sa dea orasului seva necesara.

Va astept in autobuz, dna. Firea, va pot propune si-un traseu frumos pentru fiecare zi. Doar sa-mi dati de veste”, a scris Achim pe pagina sa de Facebook.

Sursa foto: Catalin Badulescu

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: