Nicolae Ciuca, prezent alaturi de Iohannis la summitul NATO de la Washington. El va participa si la summitul Adunarii Parlamentare a Aliantei Nord-Atlantice

news

Nicolae Ciuca

Presedintele Senatului, Nicolae Ciuca (PNL), participa in aceste zile la summitul Adunarii Parlamentare a Aliantei Nord-Atlantice si la summitul NATO, evenimente care au loc Statele Unite, la Washington.

“Presedintele Senatului Romaniei, Nicolae-Ionel Ciuca, se va afla in aceasta saptamana in Statele unite ale Americii, la Washington DC, pentru a participa la lucrarile Summitului Parlamentar al NATO, in perioada 7-9 iulie, si la Summit-ul NATO, in zilele de 10 si 11 iulie”, a transmis luni, Senatul, intr-un comunicat.

32 de sefi de state si de guverne vor discuta de marti pana joi despre sprijinul pentru Ucraina, postura NATO de descurajare si aparare si parteneriatele globale ale Aliantei Nord-Atlantice.

La summit va fi prezent si presedintele Klaus Iohannis.

„Summitul din 2024 este unul aniversar, marcand 75 de ani de la infiintarea NATO, cea mai puternica alianta politico-militara din istorie, care a dovedit inclusiv in perioada dificila de la declansarea razboiului impotriva Ucrainei ca unitatea, solidaritatea si hotararea Aliatilor reprezinta principalele sale avantaje strategice.

De asemenea, tara noastra marcheaza in acest an doua decenii de la aderarea la NATO, apartenenta care a adus cetatenilor romani cele mai solide garantii de securitate din istorie. Romania este un aliat puternic si responsabil, un furnizor relevant de securitate si stabilitate in regiunea Marii Negre si dincolo de aceasta. In acest context, Presedintele Klaus Iohannis va evidentia la Washington ca apartenenta la NATO este unul dintre fundamentele solide ale dezvoltarii Romaniei democratice, profund angajate in arhitectura de securitate europeana si cea euroatlantica.

In cadrul Summitului, liderii vor adopta decizii importante cu privire la consolidarea sprijinului pe termen lung pentru Ucraina, oferind mai multa predictibilitate acestuia. Totodata, liderii Aliati vor agrea asupra intaririi si a modernizarii pe mai departe a posturii de descurajare si aparare colective.

Programul Summitului va include trei reuniuni la cel mai inalt nivel ale Consiliului Nord-Atlantic, inclusiv in formate cu Ucraina, Uniunea Europeana si partenerii NATO din Indo-Pacific, precum si un eveniment aniversar. De asemenea, vor fi adoptate mai multe documente oficiale, printre care Declaratia Summitului si o Declaratie a Consiliului NATO-Ucraina.

Presedintele Romaniei va evidentia, in sesiunile de lucru, importanta cruciala a legaturii transatlantice si a apararii colective, in baza Articolului 5. In acest sens, va sustine deciziile Aliate privind consolidarea posturii NATO de descurajare si aparare si va solicita acordarea unei atentii sporite Flancului Estic si Marii Negre, regiune de importanta strategica pentru securitatea euroatlantica.

Presedintele Klaus Iohannis va sublinia, totodata, ca postura NATO se fundamenteaza pe forte, capabilitati si aranjamente de comanda si control robuste si eficiente, capabile sa raspunda tuturor amenintarilor.

In cadrul reuniunii, Romania va sustine pachetul de sprijin substantial pentru Ucraina. Va arata ca integrarea euroatlantica a Ucrainei in NATO este ireversibila, in linie cu deciziile adoptate la Summitul NATO de la Bucuresti din 2008 si de la Vilnius din 2023.

De asemenea, Presedintele Romaniei va pleda pentru continuarea sprijinului in favoarea partenerilor vulnerabili ai NATO, in special pentru Republica Moldova, si cresterea capacitatii acestora de a raspunde amenintarilor hibride in crestere. Presedintele Klaus Iohannis va sprijini demersul NATO de consolidare a relatiei cu partenerii din Sud.

Alte teme care vor fi discutate de lideri la Washington se refera la consolidarea rezilientei, raspunsul NATO la amenintarile din Sud si aprofundarea cooperarii cu partenerii NATO.

In arhitectura geopolitica a lumii, Organizatia Tratatului Nord Atlantic va continua sa asigure cadrul necesar cooperarii pe zona de securitate si de consolidare a increderii reciproce intre Aliati, oferind cetatenilor spatiului euroatlantic nivelul de securitate necesar prezervarii valorilor democratice si a calitatii vietii”, a anuntat Administratia Prezidentiala.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: