„1 Decembrie, luptam sau murim in dictatura”. Raspunsul protestatarilor la amenintarile Jandarmeriei – Video
Un banner urias pe care este scris „1 Decembrie, luptam sau murim in dictatura” a fost amplasat, luni, pe Podul Electroputere din Craiova.
Mesajul este semnat #Rezist.
Mai multe organizatii ale protestatarilor din intreaga tara au facut apel, pe retelele socializare, la participarea la manifestatii de 1 Decembrie impotriva abuzurilor puterii PSD-ALDE.
„Se descalifica ca oameni, ca cetateni si ca romani”, afirma Jandarmeria intr-un comunicat adresat site-ului pesedist DC News privind preconizatele proteste de 1 Decembrie. „O astfel de sarbatoare nu trebuie denaturata in niciun fel, iar daca sunt gesturi care depasesc normele legale si care presupun anumite derapaje vom lua toate masurile legale care se impun pentru a fi trasi la raspundere cei care savarsesc astfel de fapte”, ameninta Jandarmeria.
„Jandarmeria este atenta la toate mesajele care circula si se propaga in mediul online. In acelasi timp, ne manifestam convingerea ca cetatenii nu vor raspunde acestor mesaje si provocari, care se propaga in mediul virtual. Nu excludem posibilitatea sa existe o minoritate, un anumit grup de persoane, care sa aleaga sa se exprime in acest mod. Este o optiune personala prin care, din punctul nostru de vedere, se descalifica ca oameni, ca cetateni si ca romani.
Jandarmii care fac parte din blocul de defilare depun un efort intens pentru a pregati toate ceremoniile care au loc in aceasta zi de o importanta deosebita. Jandarmii cat si militarii din celelalte structuri fac eforturi mari pentru ca aceasta parada militara si aceasta desfasurare de forte sa arate asa cum trebuie si pentru ca acolo se regasesc simbolurile nationale. Acesti jandarmi poarta drapelul Romaniei, poarta drapelul de lupta al unitatii din care fac parte si au pe haine stema Romaniei. Este vorba de mai mult decat o simpla prezenta a unor institutii. Este vorba despre statul roman si Romania
Oamenii trebuie sa stie ca astfel de gesturi nu afecteaza Jandarmeria Romana in ultima instanta, ci aduc o ofensa statului roman. Toti trebuie sa fim constienti ca fiecare individ isi asuma consecintele propriului comportament. O astfel de sarbatoare nu trebuie denaturata in niciun fel, iar daca sunt gesturi care depasesc normele legale si care presupun anumite derapaje vom lua toate masurile legale care se impun pentru a fi trasi la raspundere cei care savarsesc astfel de fapte.
Oamenii trebuie sa fie atenti cine sunt cei care propaga astfel de mesaje in mediul online si care indeamna la astfel de comportamente.
De 1 Decembrie vrem sa purtam Ie si opinci si sarbatorim Romania. Exista si a doua zi!”, se afirma intr-un comunicat al Jandarmeriei Romane, citat de DC News.
„De 1 Decembrie, noi credem ca exista un singur mod in care putem sarbatori si onora Romania si Centenarul ei: ajutand-o sa ramana acolo unde isi dorea sa fie si acum 100 de ani: in Europa. Valorile celor care au facut Unirea de la 1918 sunt aceleasi pe care le pretuim si azi: domnia legii, democratia, solidaritatea si libertatea. Pentru ca Romania de azi sa ramana acolo unde ii este locul, adica in Uniunea Europeana, este, insa, nevoie sa scape de grupul infractional care a ajuns la conducerea ei si vrea sa o scoata in decorul Europei.
De 1 Decembrie, venim in Piata Victoriei sa strigam doua lucruri: La multi ani, Romania! si Demisia! Aceasta tara merita mai mult decat un Guvern incompetent si toxic, a carui unica misiune este sa il scape pe Liviu Dragnea de puscarie”, anunta comunitatea civica #Coruptia Ucide pe pagina sa de Facebook.