12 ianuarie, primul pas concret pentru a impiedica invadarea Ucrainei. A fost convocat Consiliul NATO-Rusia

externe

Consiliul NATO-Rusia s-ar putea intruni in ianuarie, pentru prima data dupa doi ani si jumatate, au anuntat reprezentanti ai organizatiei sambata, insa Moscova nu si-a dat deocamdata acordul, informeaza dpa, citata de Agerpres.

Un oficial al NATO a confirmat ca secretarul general a organizatiei, Jens Stoltenberg, a decis ca convoace o reuniune a acestui consiliu pe 12 ianuarie si ca alianta se afla in contact cu Rusia in aceasta problema.

Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a confirmat ca a primit propunerea, insa a spus ca aceasta mai este inca analizata, fiind necesare clarificari cu privire la format si la agenda. „Insa noi suntem deschisi dialogului”, a declarat purtatoarea de cuvant a diplomatiei ruse Maria Zaharova, potrivit agentiei de presa TASS.

Comasarea de trupe ale Rusiei langa frontiera cu Ucraina starneste de cateva saptamani ingrijorare in cadrul comunitatii internationale. Rusia a cerut „garantii de securitate” din partea Occidentului, care sa includa garantia ferma ca Ucraina nu va adera la NATO.

Alianta Atlanticului de Nord a respins cererea Rusiei, insa Jens Stoltenberg a reiterat de mai multe ori ca doreste sa discute asupra problemelor in cadrul Consiliului NATO-Rusia.

Cele mai recente negocieri in acest format au avut loc in iulie 2019, iar de atunci toate incercarile de a stabili o data pentru reuniune au esuat.

Unul dintre motive este acela ca Rusia nu mai vrea sa discute despre conflictul din Ucraina in cadrul acestui consiliu, conditie pe care in special statele estice membre ale NATO nu doresc ca alianta sa o accepte.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: