12 raniti in timpul zborului Qatar Airways „Doha – Dublin”, afectat de turbulente. Fenomenul devine tot mai ingrijorator

externe

12 persoane au fost ranite, in urma unor turbulente puternice care au afectat un zbor Qatar Airways. Aeronava, un Boeing 787 Dreamliner, zbura de la Doha la Dublin, iar turbulentele care au provocat probleme s-au petrecut deasupra Turciei. Incidentul vine la doar cateva zile dupa ce un om a murit si aproximativ 100 au fost raniti, din care 20 sunt in stare grava, intr-un zbor al companiei Singapore Airlines, care a fost afectat de turbulente puternice deasupra Myanmarului, potrivit Reuters.

Sase pasageri si sase membri ai echipajului au fost raniti duminica, a anuntat aeroportul din Dublin, intr-un comunicat citat de agentia mentionata. Potrivit sursei citate, zborul QR17 s-a confruntat cu turbulente in timp ce se afla deasupra Turciei, dar a reusit sa aterizeze „in siguranta” la Dublin, cu putin timp inainte de ora 13:00.

Echipaje medicale, dar si alte forte de interventie in caz de urgenta au fost prezente la aterizarea la Dublin a aeronavei, pentru a putea interveni si a acorda primul ajutor persoanelor ranite.

Compania aeriana nu a comentat direct evenimentul, dar a spus ca chestiunea face obiectul unei investigatii interne.

Incidentul vine la doar cateva zile dupa ce un om a murit si aproximativ 100 au fost raniti intr-un zbor al companiei Singapore Airlines care a fost afectat de turbulente puternice. 20 de persoane au ajuns la terapie intensiva in spitale din capitala thailandeza.

Avionul Boeing 777-300ER care transporta 211 pasageri si 18 membri ai echipajului a decolat, luni, de la Londra spre Singapore si a fost deviat catre Bangkok, unde a facut o aterizare de urgenta marti, la ora locala 15:45 local (08:00 GMT).

Criza climatica accentueaza turbulentele

Accidentele aeriene legate de turbulente sunt cele mai frecvente incidente, conform unui studiu din 2021 al Consiliului National pentru Siguranta Transporturilor din SUA.

Din 2009 pana in 2018, agentia americana a constatat ca turbulentele au reprezentat mai mult de o treime din accidentele aeriene raportate si cele mai multe au dus la una sau mai multe raniri grave, dar fara a aduce pagube aeronavelor in cauza.

Turbulentele puternice sunt rare, dar sunt in crestere. Un studiu realizat de Universitatea Reading a aratat ca turbulentele severe au crescut in ultimele patru decenii din cauza schimbarii climatice.

Raportul publicat in iunie 2023 a constatat ca, intr-un punct mediu deasupra Atlanticului de Nord, care este una dintre cele mai aglomerate rute de zbor din lume, durata totala anuala a turbulentelor severe a crescut cu 55% intre 1979 si 2020.

Williams, care a lucrat la aceasta cercetare, a spus in 2022 pentru CNN ca numarul turbulentelor severe s-ar putea dubla sau chiar tripla in urmatoarele decenii. Iar cea mai mare parte a acestora vor fi turbulente de aer limpede, cele care lovesc brusc si sunt foarte greu de evitat.

Centura de siguranta, esentiala si in avion

Cei mai multi pasageri care au fost raniti in zborurile cu turbulente nu foloseau centura de siguranta in momentul producerii incidentelor, a aratat un raport din 2021 al NTSB.

Intrucat uneori este imposibil de anticipat cand va trece avionul prin turbulente, singurul mod de a ramane in siguranta e folosirea centurii.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: