news

150 de ursi, ucisi in Suedia, in primele doua zile ale vanatorii anuale autorizate de guvern. Anul acesta vor fi sacrificate 500 de exemplare

Cel putin 150 de ursi bruni au fost ucisi in primele zile ale vanatorii anuale din Suedia, in timp ce militantii pentru drepturile animalelor denunta „un macel”, care ar putea ameninta supravietuirea intregii populatii scandinave de ursi, transmite The Guardian.

Guvernul suedez a emis 486 de licente pentru impuscarea ursilor la vanatoarea din acest an, echivalentul a aproximativ 20% din populatia ramasa de ursi bruni. Aceasta urmeaza unui sacrificiu record de 722 de ursi anul trecut.

Pana joi dupa-amiaza – a doua zi de vanatoare – fusesera deja impuscati 152 de ursi, potrivit Agentiei pentru protectia mediului din Suedia.

„Metodele moderne de vanatoare fac extrem de usoara uciderea unui urs – am putea sa o asemanam cu un macel pur”, a declarat Magnus Orrebrant, presedintele Asociatiei suedeze a carnivorelor, un grup de sustinere a vietii salbatice.

Vanatoarea a devenit centrul unei controverse tot mai mari, iar anul acesta, pentru prima data, politia a insotit vanatorii, anticipand proteste locale. Agentii de politie au patrulat padurile pe jos si cu drone pentru a asigura „desfasurarea pasnica a vanatorilor”.

„Am considerat necesar sa ne asiguram ca nu exista nicio interferenta cu vanatorii care isi fac treaba in timpul vanatorii de ursi din acest an”, a declarat Joacim Lundqvist, ofiter de politie si coordonator al faunei salbatice pentru nordul Suediei.

„Acest lucru se datoreaza faptului ca a existat o crestere a numarului de protestatari la vanatoarea de rasi si lupi care a avut loc la inceputul acestui an”, a precizat el.

Ursii au fost vanati aproape pana la disparitie in Suedia in urma cu un secol, dar numarul lor si-a revenit pana la un varf de 3.300 de exemplare in 2008. In anii care au urmat, sacrificarile au redus numarul ursilor cu 40%, ajungand la aproximativ 2.400.

Daca vor continua intr-un ritm similar, sacrificarile de anul viitor vor apropia numarul minim de 1.400 de ursi, considerat necesar de guvernul suedez pentru a mentine o populatie viabila.

Vanatori similare de lupi, rasi si vulpi

In ultimii doi ani, Suedia a sacrificat sute de lupi, rasi si ursi, vanatorile de anul trecut depasind recordurile in ceea ce priveste numarul de animale ucise.

In 2023, tara a organizat cea mai mare vanatoare de lupi din epoca moderna, cu scopul de a sacrifica 75 dintr-o populatie pe cale de disparitie de doar 460 de lupi.

Ecologistii sunt ingrijorati ca, daca vor continua, vanatorile ar putea avea repercusiuni in intreaga regiune.

La inceputul acestei luni, grupurile ecologiste norvegiene au facut apel la autoritatile suedeze din unele regiuni de frontiera sa refuze licentele de ucidere a ursilor, argumentand ca acestea ameninta populatia de ursi bruni din ambele tari. Apelul lor a fost respins.

Ursii bruni sunt o „specie strict protejata” in Europa, iar conservationistii sustin ca aceste cote ridicate de vanatoare ar putea incalca directiva UE privind habitatul, care interzice „vanatoarea sau uciderea deliberata a speciilor strict protejate”.

In conformitate cu normele UE, aceasta interdictie poate fi ridicata doar ca „ultima solutie” pentru a proteja siguranta publica, culturile sau flora si fauna naturale.

Magnus Rydholm, directorul de comunicare al Asociatiei Suedeze pentru Vanatoare si Gestionarea Animalelor Salbatice, a declarat ca ursul brun nu este in mod obisnuit periculos pentru oameni. „Este interesat in principal de afine. Desigur, daca este provocat, poate deveni periculos”, spune el.

Insa Rydholm subliniaza ca vanatoarea face parte din patrimoniul cultural al Suediei: „As spune ca nordul Suediei nu ar fi devenit niciodata locuibil daca nu ar fi fost vanatoarea cu caini liberi. Este un patrimoniu cultural si un drept pe care trebuie sa il protejam”, a afirmat reprezentantul vanatorilor.

Pe langa numarul mare de licente, Suedia si-a relaxat reglementarile privind vanatoarea pentru a permite utilizarea de momeli, camere video si caini pentru uciderea ursilor – practici care erau ilegale anterior.

Anul acesta, administratiile locale din Suedia au primit 1.455 de cereri de utilizare a momelii la vanatoare – o crestere de 50%. Gramezile cu mancare atrag ursii, iar camerele de luat vederi trimit alerte atunci cand apare un urs. Vanatorii isi pot pune apoi cainii pe urmele animalelor, care sunt apoi impuscate. Vanatorii sustin ca aceste metode provoaca mai putin stres ursului.

Lupii si ursii au fost o poveste de succes in materie de conservare in intreaga UE, numarul lor revenind de la pragul disparitiei datorita unor masuri stricte de protectie si interdictiilor de vanatoare. Insa Suedia se numara acum printre tarile europene care au intensificat vanatoarea carnivorelor mari.

Romania a anuntat sacrificarea a 500 de ursi bruni

Anul acesta, scrie The Guardian, si Romania a anuntat sacrificarea a aproape 500 de ursi bruni, in ciuda statutului lor protejat. Germania, la randul ei, este pe cale sa isi relaxeze normele privind vanatoarea de lupi, iar presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a avut o experienta personala traumatizanta cu lupii (un lup a mancat poneiul familiei – n.r.), a sustinut o campanie mai ampla de relaxare a protectiei lupilor in intreaga UE.

 

 

Urmareste-ne si pe:
Flavius Iancu

Share
Published by
Flavius Iancu

Recent Posts

Filiera Crin Antonescu – Dragos Dobrescu – Mircea Geoana. Vanghelie a fost si el cooptat, pe langa „Grupul de la Dubai si Monaco”, in campania lui Geoana

Campania lui Mircea Geoana pentru alegerile prezidentiale este coordonata de Rares Manescu, care la randul…

9 ore ago

Liderul cecen Ramzan Kadirov il acuza pe Musk ca i-a „dezactivat de la distanta” vehiculul Tesla

Liderul Republicii Cecene, Ramzan Kadirov, l-a acuzat joi pe Elon Musk ca i-a dezactivat de…

9 ore ago

Dispozitivele care au explodat in Liban au fost „detonate cu ajutorul unor mesaje electronice”

Misiunea libaneza la ONU a declarat ca o investigatie preliminara asupra dispozitivelor de comunicatii care…

9 ore ago

Marea Britanie solicita incetarea imediata a focului intre Israel si Hezbollah

Ministrul britanic de Externe, David Lammy, a cerut o incetare imediata a focului intre Israel…

9 ore ago

Sapaturi cu surprize la un sit arheologic din Franta. Echipa a descoperit un mesaj vechi de 200 de ani al unui arheolog

O echipa de studenti voluntari la un sit arheologic din nordul Frantei a primit un…

9 ore ago

Dunarea ameninta Budapesta cu inundatii istorice

Budapesta se confrunta cu cele mai severe inundatii din ultimii 10 ani, Dunarea atingand niveluri…

9 ore ago