In ultimele 24 de ore, salvamontistii au primit 20 de apeluri prin care li se solicita interventia de urgenta, fiind astfel salvate 23 de persoane, din care sapte au fost predate echipajelor medicale pentru a fi transportate la spital. Intr-un alt caz a fost vorba despre o persoana care, din pacate, a murit, trupul fiind predat IML.
Potrivit Salvamont Romania, in ultimele 24 de ore, la dispeceratul national s-au primit 20 de apeluri prin care se solicita interventia de urgenta a salvamontistilor.
Astfel, au fost sase apeluri pentru Salvamont Municipiul Brasov, cate doua pentru Salvamont Judetul Brasov – formatia Victoria, Salvamont Harghita si Salvamont Suceava, precum si cate un apel pentru Salvamont Valcea, Salvamont Bihor, Salvamont Mehedinti, Salvamont Cluj, Salvamont Bistrita-Nasaud, Salvamont Borsa, Salvamont Neamt si Judetul Cluj.
”In cazul acestor interventii au fost salvate 23 de persoane. Dintre acestea, 7 au fost predate Serviciului de Ambulanta sau SMURD pentru transport la spital.
Din pacate a fost si un caz preluat de Serviciul IML.
S-au primit si 56 de apeluri prin care se solicitau sfaturi si informatii despre diferite trasee turistice din zona montana”, au transmis salvamontistii, prin intermediul paginii lor oficiale de facebook.
Un agent de politie penitenciara de la Penitenciarul Bistrita a fost prins in flagrant marti,…
Doua persoane, in varsta de 27 si 39 de ani, au fost prinse in flagrant…
Jurnalistii de la G4Media au dezvaluit, miercuri seara, ca premierul PSD Marcel Ciolacu a calatorit…
Cea mai veche tablita cunoscuta, inscriptionata cu cele zece porunci din Vechiul Testament, este de…
Orasul italian Florenta a decis sa ia masuri pentru a reduce supraturismul, introducand masuri, inclusiv…
Presedintele ales al SUA, Donald Trump, a revenit miercuri la Casa Alba pentru a discuta…