49.000 de oi vor fi eutanasiate in judetul Tulcea. Focar de pesta micilor rumegatoare

news

Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala (IDSA) a confirmat prezenta virusului pestei micilor rumegatoare (PMR) in probele prelevate de la oile dintr-o ferma comerciala, cu un efectiv de 49.091 de oi, din localitatea Baia, judetul Tulcea, informeaza, sambata, Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), conform Agerpres.

„Primele cazuri de imbolnavire au aparut in data de 11.07.2024, urmate de mortalitati in zilele urmatoare. Medicii veterinari au suspicionat evolutia unor afectiuni pulmonare de origine bacteriana exacerbate de temperaturile extrem de ridicate din aceasta perioada.

Au fost recoltate probe pentru examen de laborator la Laboratorul Sanitar Veterinar Judetean Tulcea, iar pentru extinderea investigatiilor pentru boli virale au fost trimise probe la IDSA, care a diagnosticat prezenta virusului PMR”, se spune intr-un comunicat al ANSVSA.

Astfel, in data de 19.07.2024, a fost confirmat primul focar de pesta micilor rumegatoare din Romania.

Imediat a fost convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor constituit la nivelul Institutiei Prefectului Judetului Tulcea, in care s-a prezentat planul de actiune pentru combaterea bolii si masurile de prevenire a extinderii acesteia cu stabilirea responsabilitatilor institutiilor care vor colabora pentru indeplinirea acestuia.

Conform legislatie in vigoare s-a decis uciderea imediata a intregului efectiv de ovine, urmat de ecarisarea cadavrelor prin ingropare pe teritoriul fermei, intr-o locatie avizata de Garda Nationala de Mediu si Sistemul de Gospodarirea a Apelor Tulcea.

In jurul focarului s-au delimitat zonele de protectie (3 km) si de supraveghere (10 km) si s-au luat masuri de restrictie pentru circulatia persoanelor, animalelor si mijloacelor de transport.

„Toate exploatatiile comerciale de ovine si caprine din judetul Tulcea au fost notificate si verificate in vederea respectarii masurilor de biosecuritate. Au fost notificate judetele limitrofe Constanta, Ialomita, Braila, Galati, Calarasi, precum si Comisia Europeana si Organizatia Mondiala pentru Sanatatea Animala”, precizeaza Autoritatea.

Pesta micilor rumegatoare este o boala virala grava, care nu afecteaza omul, dar afecteaza rumegatoarele mici, respectiv ovinele si caprinele. Boala se transmite in principal prin contact direct. Mortalitatea in cazul animalelor infectate poate ajunge la 70%.

„ANSVSA solicita operatorilor economici din Romania implicati in activitatea de comert cu rumegatoare sa acorde maxima atentie instructiunilor transmise de ANSVSA prin intermediul DSVSA judetene, pentru a isi proteja efectivele de rumegatoare mici de aceasta boala.

Orice suspiciune de boala trebuie notificata in cel mai scurt timp DSVSA judetene. ANSVSA solicita sprijinul fermierilor din sectorul ovine si caprine si al cetatenilor in aplicarea masurilor de biosecuritate, anuntarea imediata a serviciilor veterinare despre suspiciunile la animale si la respectarea tuturor masurilor dispuse de autoritati pentru a impiedica raspandirea acestei boli pe teritoriul tarii noastre”, conform documentului.

Autoritatea da asigurari ca situatia este sub control, au fost luate toate masurile adoptate in cadrul CLCB pentru gestionarea unui focar de PRM si nu exista posibilitatea afectarii sanatatii populatiei. In plus, ancheta epidemiologica este in desfasurare.

Pesta Micilor Rumegatoare (PMR) este o boala virala foarte grava, care afecteaza mai multe specii de rumegatoare mici, domestice si salbatice, foarte contagioasa si cu o evolutie foarte severa, terminata prin exitus in proportie de 70 %.

Clinic, boala se caracterizeaza prin evolutie de la supraacuta la subacuta, cu manifestari de febra si tulburari generale, digestive si respiratorii, iar morfopatologic prin hemoragii, leziuni ulcerative, eroziuni sau necroze pe mucoasele digestive si respiratorii, in unele cazuri prin pneumonie sau bronhopneumonie. Refrigerarea si congelarea conserva virusul care provoaca boala.

In Europa, la aceasta data (20.07.2024) sunt confirmate mai multe focare de PMR in exploatatii mixte de capre si oi din Regiunea Thessalia, Grecia.

PMR a fost semnalata prima data pe continent, in anul 2018, cand a fost diagnosticat primul focar in Bulgaria, in localitatea Bolyarova, aproape de granita cu Turcia.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: