7 reusite majore ale presedintelui Iohannis. Doi fosti consilieri prezidentiali, analiza la rece. Cea mai importanta: „Destructurarea retelei Dragnea”
Sebastian Lazaroiu si Cristian Hrituc, fosti consilieri prezidentiali in mandatul lui Traian Basescu, realizeaza o analiza la rece a mandatului lui Klaus Iohannis si evidentiaza sapte realizari majore ale acestuia.
Cei doi fosti consilieri detaliaza, argumentat, intr-o analiza publicata pe hrituc.ro, reusitele majore ale lui Klaus Iohannis in primul sau mandat.
1.Evitarea amnistiei si gratierii
Proiectul amnistiei si gratierii, asa numitul ”moment t0”, a fost proiectat de Dragnea pentru finalul guvernarii PSD, in asa fel incat sa beneficieze de el nu doar ”victimele regimului Basescu”, dar si clientii PSD din guvernarea de dupa 2016. Iohannis a reusit sa zadarniceasca acest obiectiv fundamental nu doar prin referendumul initiat pe 26 mai 2019, moment ales pragmatic pentru realizarea cvorumului, ci si prin controlul altor personaje in functii cheie, cum a fost Tudorel Toader, pe care, in ultimul moment, Dragnea l-a pus la zid cu o revelatie tarzie -”ne-a mintit pe toti!” -, inainte sa-l demita. Socant a fost sa constate ca si Viorica Dancila fusese deja ”capturata”.
2. Conservarea rolului de interlocutor valabil cu partenerii occidentali
Multe din actiunile Parlamentului si Guvernului de dupa 2016 au fost vazute de majoritatea analistilor ca adevarate intoarceri in timp. Pe buna dreptate, data fiind si reactia societatii, prin proteste la nivelul anilor 90 (unele reprimate violent de subordonatii lui Dragnea), s-a spus ca reputatia Romaniei se afla in acelasi punct din timpul mineriadelor lui Ion Iliescu. Daca atunci Occidentul nu a avut un partener de dialog la nivelul statului roman, ceea ce a dus la izolarea pentru un deceniu a tarii, dupa 2016, Iohannis a fost un interlocutor ferm si credibil, care a impiedicat o prabusire iremediabila.
3. Destructurarea ”retelei Dragnea”
Prin pasi mici, dar siguri, pe cai ocolite sau directe, subterane sau la vedere, seful statului a reusit sa subtieze incet-incet cercul fidelilor atotputernicului Dragnea. Ceea ce trebuie spus este ca Dragnea n-a fost singur in cruciada impotriva justitiei si a statului. El a fost sprijinit de oameni politici din tot spectrul, de potenti oameni de afaceri si magistrati, ca sa nu mai vorbim de artileria mediatica transformata in propaganda in favoarea frontului penal. Finalul a venit apoteotic, cu infrangerea zdrobitoare a PSD la alegerile europarlamentare (practic si-a injumatatit scorul) si condamnarea liderului, a doua zi, in dosarul angajarilor fictive, deznodamant pe care Dragnea a incercat cu toate mijloacele sa-l impiedice.
4. Revitalizarea societatii civile si a actiunii civice
Paradoxal, absenta lui Iohannis din peisajul public, impresia de neputinta pe care a lasat-o, a dus la aparitia unor miscari de mare anvergura la firul ierbii, exprimate prin proteste in strada, petitii, strangere de semnaturi, actiuni de guerila (public-shame), pe care Romania nu le-a mai cunoscut. Aceleasi actiuni au fost mult mai modeste in mandatele lui Traian Basescu si pentru ca acesta a proiectat imaginea de putere, a liderului implicat care se lupta cu toata lumea, fapt pentru care potentialul de protest se consuma in fata televizorului, in timpul diatribelor fostului presedinte de la pupitrul oficial. Ironic, prin discretia lui Iohannis, a aparut astazi o formatiune politica legitimata de strada, cu o agenda radicala, cu un scor suficient de mare pentru a rivaliza chiar cu partidul care il sprijina pe actualul sef al statului. Mai mult, credibilitatea externa a Romaniei nu s-a prabusit si din cauza vizibilitatii acestor proteste in presa internationala. Ele eu aratat ruptura dintre agenda politicienilor si agenda alegatorilor, ceea ce a atras un sprijin neconditionat din partea partenerilor occidentali pentru idealurile strazii.
5. Evitarea suspendarii
Daca Traian Basescu a mizat in primul mandat pe actiunea Parlamentului de suspendare din functie, pentru relansarea credibilitatii sale, dar si pentru lamurirea cadrului constitutional in care isi propunea sa joace, Iohannis a evitat genul acesta de capcana, dintr-un motiv simplu. Dupa 2016, majoritatea parlamentara era suficient de puternica si hotarata pentru a folosi doar cele 30 de zile de suspendare, indiferent de rezultatul referendumului. In acele 30 de zile, Tariceanu, loctiitorul constitutional al lui Iohannis si fidel pana in ultima clipa ”grupului Dragnea”, ar fi executat intocmai misiuni sinucigase, de la promulgarea unor legi cu dedicatie pentru penali, pana la gratierea unor personaje controversate care au contribuit masiv la ofensiva impotriva justitiei.
6. Reintegrarea diasporei in corpul electoral
Iohannis isi datoreaza mandatul romanilor din diaspora. Fara imaginile cu sute de mii de romani impiedicati sa voteze, prin limitarea numarului de sectii, care au avut reverberatii emotionale in tara, Ponta ar fi putut fi azi presedinte. Din pacate, solutia gasita de politicienii prudenti, in 2015-2016, nu a imbunatatit cu nimic situatia. A fost nevoie de mobilizarea fara precedent la europarlamentarele din 2019 pentru o rezolvare mai practica (inregistrarea online pentru votul prin corespondenta si trei zile de vot in afara tarii). In felul acesta, un numar mai mare de romani (pana la cinci sute de mii) vor putea sa-si exercite dreptul de vot si chiar sa faca diferenta intr-un scrutin.
7. Hartuirea permanenta a majoritatii parlamentare si impiedicarea unor legi periculoase pentru justitie si societate
Modificarile la coduri care ar fi produs schimbari in termenele de prescriptie, legi care priveau administratia publica, chiar si OUG13 din ianuarie 2017, au putut fi zadarnicite si prin rolul activ jucat de Iohannis. Prin prezenta sedinta de guvern pregatitoare pentru OUG13, prin prezenta (o singura data) in strada, alaturi de protestatari, incurajand revolta, Iohannis a reusit sa ridice costurile electorale pentru coalitia aflata la guvernare si sa tergiverseze intrarea in vigoare prin retrimitere in Parlament si contestari repetate la CCR. Daca ar fi fost pasiv, poate ca multe din aceste acte normative erau deja aplicate. Iohannis a actionat si a asteptat erodarea popularitatii PSD+ALDE, actionand decisiv abia in 2019, cand sondajele aratau ca o suspendare a lui produce pagube uriase initiatorilor, moment in care a devenit mai activ si a preluat controlul jocului.
Lazaroiu si Hrituc explica apoi de ce Klaus Iohannis a acceptat-o pe Viorica Dancila si a trebuit sa accepte demiterea Laurei Codruta Kovesi. Cele doua momente sunt in continuare criticate de o parte dintre adversarii PSD.
„Putea impiedica numirea Viorica Dancila, loiala lui Dragnea, in functia de premier?
Putea impiedica indepartarea Laurei Kovesi de la sefia DNA?
La prima intrebare nu e greu de raspuns. Dupa esecul cu Grindeanu si Tudose, Dragnea a inteles ca nu mai trebuie sa negocieze cu Iohannis pentru a-si atinge obiectivele maximale, asa ca n-avea decat sa propuna un loial. Jocul lui Dragnea a fost mult mai subtil. Stiind ca Iohannis nu putea refuza decat o singura propunere, a venit intai cu Dancila, o persoana indoielnica in privinta loialitatii, dar si insuficient pregatita pentru o functie atat de importanta. Avea Dragnea vreun interes sa o puna pe Dancila la Palatul Victoria, stiind ca gafele acesteia (nu era strain de potentialul ei intelectual) vor vulnerabiliza partidul? Evident, nu. El se astepta ca Iohannis sa o respinga, dupa care sa o propuna pe Carmen Dan, de departe mult mai loiala decat Dancila (vezi evenimentele din 10 august 2018) si mai bine controlata in aparitiile publice. Daca Iohannis ar fi respins-o pe Dan, ar fi incalcat Constitutia, putea fi suspendat si, in cele treizeci de zile de absenta, Tariceanu ar fi numit-o pe favorita lui Dragnea, fara prea mari convulsii. Mai era un avantaj cu Dancila. Spre deosebire de Carmen Dan, Dancila nu beneficia de niciun fel de imunitate parlamentara, asadar, era mult mai speriata de consecintele semnaturii sale, ceea ce in final s-a dovedit un calcul corect.
Nici la a doua intrebare raspunsul nu e greu de dat. In iunie 2018, printr-o controversata decizie, CCR cerea explicit presedintelui sa semneze revocarea sefei DNA, negand-i acestuia dreptul de veto. Daca Iohannis nu s-ar fi conformat, era o evidenta incalcare a Constitutiei. Ar fi urmat suspendarea de 30 de zile, iar rezultatul referendumului ar fi fost irelevant, de vreme ce Tariceanu, pe perioada interimatului, ar fi demis-o indata pe Kovesi si, cu siguranta, ar mai fi promulgat si alte acte normative pe care frontul penal le astepta cu sufletul la gura”, se arata pe hrituc.ro.
„Greu de facut un portret final al actualului presedinte. Analistii, prieteni sau neprieteni, i-au schitat deja multe portrete: de la ‘robot’, ‘spectator’, ‘indiferent’. Cand te uiti insa la provocarile care i-au stat in fata si la resursele institutionale la dispozitie, intelegi ca Iohannis a fost un infanterist rabdator, uneori cam singur in transee, care a folosit ‘nemteste’/calculat munitia, asteptand vremurile bune pentru contra-ofensiva.
N-a putut impiedica chiar totul, daunele sunt vizibile, ca ranile deschise, dar a reusit sa minimizeze pierderile, asa incat, dupa prezidentiale, reconstructia sa nu fie de durata”, este concluzia celor doi consilieri.
