SUA anunta ca au dovezi. China a ascuns informatii esentiale despre izbucnirea epidemiei

externe

Seful diplomatiei americane, Mike Pompeo, a declarat miercuri ca Washingtonul are motive puternice sa creada ca autoritatile chineze nu au raportat cu promptitudine izbucnirea epidemiei cu noul coronavirus catre Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), transmite Reuters, citata de Agerpres.

In cadrul unei conferinte de presa desfasurata la Departamentul de Stat din Washington, Pompeo a mai acuzat China ca nu a raportat nici faptul ca acest virus se transmite de la om la om (asa-numita transmitere comunitara) „timp de o luna, pana cand deja (virusul) ajunsese in toate provinciile Chinei”.

Presedintele Donald Trump a afirmat sambata ca Beijingul ar trebui sa suporte consecinte, fara a preciza de ce tip, daca a fost „responsabil cu buna stiinta” pentru pandemia noului coronavirus.

„Daca a fost o greseala, o greseala este o greseala. Dar daca ei au fost responsabili cu buna stiinta, da, vreau sa spun, atunci sigur ca ar trebui sa fie consecinte”, a declarat Trump reporterilor in cadrul conferintei de presa zilnice.

Presedintele Donald Trump a anuntat saptamana trecuta si suspendarea contributiei SUA la Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) pe motivul „proastei gestionari” a pandemiei noului coronavirus. Presedintele Trump a mai declarat ca OMS a „esuat in indeplinirea obligatiei sale de baza si trebuie trasa la raspundere”. Liderul american a adaugat ca OMS a promovat „dezinformarea” din partea Chinei in legatura cu acest virus care probabil a determinat o raspandire mai larga a acestuia decat ar fi fost cazul daca organizatia cu sediul la Geneva ar fi gestionat corect criza.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: