Florin Citu spulbera propaganda PSD: „Pensiile vor creste in fiecare an in perioada urmatoare”
Ministrul de Finante, Florin Citu, a declarat sambata ca nu are un procent pe care sa il poata avansa privind cresterea pensiilor, insa a adaugat ca acestea vor fi majorate in fiecare an, in perioada urmatoare.
Referitor la cresterea salariul minim, liberalul a spus ca vrea sa scoata elementul politic din aceasta discutie. „Stiti foarte bine ca am spus ca pensiile vor creste in fiecare an in perioada urmatoare. Vom vedea care va fi dinamica, dar vor creste in fiecare an. Da, ai nevoie de crestere economica pentru a creste si pensiile si salariile si cresterea economica se va reflecta in cresterea pensiilor si a salariilor”, a afirmat Florin Citu, intrebat sambata intr-o conferinta de presa daca aceasta crestere economica a Romaniei s-ar putea reflecta in majorarea salariului minim ceruta de sindicalisti sau in cea a pensiilor promisa de Guvern.
Chestionat daca o crestere a salariului minim cu 100 lei brut ar putea fi suportata de economie, ministrul de Finante a raspuns: „Aici pot sa va vorbesc doar ca economist. Stiti bine ca Ministerul Finantelor nu face parte din acel comitet tripartit, dar trimitem experti si acolo”.
„As vrea sa pastram totusi o formula pe care sa nu o mai modificam. Vreau sa scot elementul acesta de politic din negocierile pe salariul minim. Anul trecut am venit cu o formula care cred ca este foarte buna, e transparenta, toata lumea stie indicatorii si o formula care nu penalizeaza dinamica salariului minim in ani cum este acesta, in care ai o contractie sau ai o scadere a economiei. As merge pe pastrarea acestei formule si pentru anii viitori. Altfel, in momentul in care introduci politicul in negociere, acest element politic de subiectivism, atunci apar efecte negative pentru economie pe care nu le putem vedea imediat, dar care au repercursiuni pe viitor”, a adaugat Citu, citat de news.ro.
Chestionat mai departe daca are un procent pe care sa il poata avansa pentru cresterea pensiilor, in contextul in care Guvernul a precizat ca aceasta majorare nu va fi de 26%, ministrul de Finante a replicat: „Nu am un procent pe care sa il pot avansa, doar va pot spune ca vor creste pensiile in fiecare an in urmatoarea perioada”.