„Reducem hemoragia banilor publici”. Armand a anulat abonamente uriase pentru telefoane: „Se vor descurca si cu 5 euro lunar”
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anuntat luni dimineata ca a taiat abonamentele pentru telefoanele mobile din cadrul Administratiei Unitatilor de Invatamant Sector 1. Primaria platea nu mai putin de 75 de euro lunar doar pentru un singur abonament.
„De ce este sanatoasa reorganizarea in administratia publica? Un mic exemplu: Inteleg ca doamnele si domnii de la Administratia Unitatilor de Invatamant Sector 1 aveau niste abonamente de telefon de vreo 75 E lunar. Vreo 25 de bucati. Le-am reziliat contractul. Sunt de parere ca se descurca si cu un abonament de 5 E lunar.
In luna decembrie a anului trecut am adus Administratia Unitatilor de Invatamant Preuniversitar si al Unitatilor Sanitare Sector 1 in Aparatul de specialitate al Primariei tocmai pentru a gestiona corect felul in care sunt cheltuite resursele. Reducem hemoragia banilor publici de peste tot”, a anuntat Armand.
Duminica, Clotilde Armand, a anuntat ca si-a incheiat socotelile si cu firma de salubrizare Romprest. „Nu voi mai tolera santajul si amenintarile Mafiei Gunoaielor”, a spus primarul.
„Intr-o noua incercare de santaj, firma de salubrizare si-a scos masinile la protest prin Sectorul 1 in speranta ca primaria le plateste facturile emise nelegal anul trecut, facturi neachitate de primarul PSD – cel cu diamantele. Frumoasa miscare. Din nefericire pentru conducerea acestei firme spun ca nu am fost impresionata de santajul ‘protestului’ si nici de notificarea prin care ameninta ca incepand cu data de 11.02.2021 nu mai ridica gunoiul stradal necontrolat din Sectorul 1.
(….) Daca aceasta companie lasa din nou gunoiul pe strazi si refuza sa-si onoreze obligatiile contractuale din data de 12.02.2020 va intra alt operator in regim de urgenta.
Ii asigur pe toti locuitorii Sectorului 1 ca nu vom mai trece prin situatia in care am fost luna trecuta. Nu voi mai tolera santajul si amenintarile Mafiei Gunoaielor. Sectorul 1 plateste servicii de salubrizare si de 10 ori mai scumpe fata de restul tarii. Primaria Sectorului 1 a fost un partener onest, Primaria Sectorului 1 nu este robinet cu bani pentru offshore-ul lor transpartinic. Cu mine nu le mai merge”, a scris Armand pe Facebook.