Reactia acra a BOR la petitia „Modificati ritualul botezului”. Banescu: „Modul in care se desfasoara un ritual religios tine exclusiv de responsabilitatea membrilor unei Biserici”
Redactarea si depunerea unei petitii publice adresata unei institutii este perfect legala in spatiul democratic, dar modul in care se desfasoara un ritual religios tine exclusiv de uriasa responsabilitate individuala si comunitara a membrilor unei Biserici, a declarat luni, pentru Agerpres, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, Vasile Banescu.
Reactia lui Vasile Banescu vine dupa depunerea de catre membrii Comunitatii Declic, la Patriarhia Romana, a petitiei „Modificati ritualul botezului prin scufundarea pruncului in cristelnita!”.
„Redactarea si depunerea unei petitii publice adresata unei institutii este perfect legala in spatiul democratic. Aspectul legalitatii nu este insa totdeauna implicit sinonim cu cel al adecvarii la realitatea vizata prin demersul respectiv. Mai ales cand institutia destinatara este un cult religios recunoscut si respectat de stat, iar subiectul petitiei este unul care vizeaza o structura cultic-liturgica. Modul in care se desfasoara un ritual religios tine exclusiv de uriasa responsabilitate individuala si comunitara a membrilor unei Biserici, care trebuie sa gandeasca si sa materializeze singura, in limitele cadrului juridic general stabilit de autoritati, elementele ce compun structura practica a Tainei (Botezului) pe care o impartaseste credinciosilor ei”, a spus Vasile Banescu.
Potrivit petitiei, initiata de Vladimir Dumitru, membru Declic, ritualul Botezului ar trebui sa fie facut doar „prin udarea simbolica a capului pruncului cu apa din cristelnita”.