Marturie, cum a incercat Radoi sa mituiasca un jurnalist Digi24: „Am fost dezgustat. De atunci, Ion Radoi nu mi-a mai raspuns niciodata la telefon”
Jurnalistul Catalin Doscas relateaza intr-un articol intitulat „Secretul puterii lui Ion Radoi” cum a incercat liderul sindicalistilor de la metrou sa il mituiasca pentru a elimina din reportajul sau referirile la spatiile comerciale din statiile de metrou.
Intr-un articol publicat pe buletin.de, Doscas povesteste cum Radoi a incercat sa il mituiasca cu o execursie la Barcelona pentru a nu aduce vorba, in cadrul reportajului pe care il filma, despre spatiile comerciale de la metrou. Reportajul a fost difuzat apoi la Digi24 in cadrul seriei „Romania furata”.
Iata relatarea jurnalistului:
Pe la sfarsitul lui 2016, cand eram in echipa de investigatii de la DIGI24, incepusem sa documentez dedesubturile de la Metrorex. Imi propusesem ca jumatate din ancheta de la Romania furata sa fie despre combinatiile sindicatului care, la momentul respectiv, avea un palmares uluitor: in 26 de ani de existenta organizase 15 greve generale, 18 de avertisment si una de solidaritate. Radoi orchestrase astfel cam 1,3 proteste pe an, cu sau fara motiv.
Am reusit dupa cateva zile bune de negocieri sa-l conving ca e firesc sa dea dovada de transparenta, chiar daca nu-i voi da intrebarile inainte, atata timp cat discutam despre Metrorex. A acceptat interviul filmat cred ca mai degraba din curiozitate, fix in momentul in care incepuse sa ma ingenuncheze o pneumonie.
Mi-am intrerupt medicalul, mi-am adunat puterile, si am reusit sa smulg din planificarea pe ziua respectiva o echipa de filmare pentru ora stabilita de el.
Din cauza ca nu puteam sa vorbesc normal fara sa ma apuce tusea, cat si-au aranjat colegii sculele nu am mai avut niciun preambul, cum faceam de regula, inainte de REC, cu interlocutorul.
Asta desi tot punea intrebari, aproape retorice, in speranta ca ii voi raspunde macar dand din cap cu privire la ce urmeaza sa-l chestionez mai exact.
Cand am ajuns la intrebarile despre spatiile comerciale si cele pentru reclame, vilele de la munte si de la mare, deconturile Metrorex catre firma controlata de el si legaturile sale cu aceiasi politicieni care parazitasera bugetul metroului, ii citeam in ochi disperarea. I se uscase gatul si incepuse sa transpire. Cum putuse sa fie atat de naiv sa accepte un interviu fara sa primeasca intrebarile din timp?
Am reusit cu greu sa impiedic un acces de tuse care i-ar fi dat ocazia sa intrerupa natural interviul, sa se ridice de pe scaun si sa inventeze vreo urgenta care m-ar fi lasat cu ochii in soare.
Cert e ca la sfarsit, dupa ce i-am facut semnul de foarfeca colegului operator, a inceput sa-mi vorbeasca despre nevoia organizatiei sale de a prezenta publicului un reportaj despre cat de respectat este sindicatul sau in panoplia sindicatelor similare din Europa.
Si, a naibii coincidenta, chiar in perioada urmatoare trebuia sa plece cu o delegatie la un congres din Barcelona, iar prezenta mea, dar mai ales calitatile mele de jurnalist de televiziune, ii picase manusa. Mai ales ca nu era musai sa fie difuzat la televizor iar reportajul, chiar si scris in ultima instanta, putea sa ramana pentru posteritate pe site-ul sindicatului.
Foarte diluat in exprimare, mi-a transmis ca nu se pune problema de cazare, mancare si transport si ca, la o adica, s-ar putea rezolva si cu o diurna si alte necesitati care mai apar acolo pentru ca reportajul sa fie cat mai cuprinzator.
Am facut-o pe prostul pana cand i-am vazut pe colegii mei cu echipamentele stranse.
I-am multumit pentru interviu si, in timp ce ne conducea spre iesire, a tinut sa ma informeze, la fel de diluat si ca o ultima incercare, ca angajatorul meu avea niste fibra optica trasa prin nu stiu ce cotloane care sunt ale sindicatului.
Evident, din nou, fara nicio legatura cu intrebarile pe care i le pusesem cu cateva minute inainte.
Dezgustul pe care l-am simtit atunci a fost amplificat si de starea de rau cu care ma confruntam si probabil ca, din cauza asta, de fiecare data cand scriu despre Metrorex imi aduc aminte fara sa vreau de episodul cu pricina.
De atunci, Ion Radoi nu mi-a mai raspuns niciodata la telefon. Chiar daca in 2018 am vrut sa-l intreb despre secundul sau care ajunsese reprezentant PSD in companiile municipale infiintate de Gabriela Firea sau despre un alt locotenent care fusese ales consilier local, pe listele aceluiasi partid, la Sectorul 1. Asta cu toate ca, prin lege, sindicalismul trebuie sa fie apolitic.
Investigatia mea din 2016 a facut o super-audienta pentru ca a fost prima si ultima pe acest subiect, difuzata vreodata la televizor.
Iata reportajul realizat atunci de Catalin Doscas:
