Soldatii romani se retrag, incepand de azi, din Afganistan. Nicolae Ciuca: „Sunt peste 19 ani de experienta acumulata in cel mai dificil si mai complex teatru de operatii”

news

Nicolae Ciuca, minciuna, batalie, Nassiriya, fals, generali italieni, Recorder

Armata Romana, care incepe pe 1 mai procesul de retragere a fortelor din Afganistan, a acumulat 19 ani de experienta in urma misiunilor desfasurate in cel mai dificil si complex teatru de operatii din lume, dand dovada de profesionalism, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Apararii Nationale, Nicolae Ciuca.

Ministrul a afirmat ca misiunile militarilor romani in Afganistan „au adus valoare nivelului de pregatire, de instruire, in intreaga armata”.

„Experienta acumulata in misiuni de lupta, intr-un teatru de operatii cu multiple amenintari si provocari permanente, aplicarea efectiva a procedurilor NATO, cu fiecare misiune indeplinita, au adus cu siguranta valoare nivelului de pregatire, de instruire, in intreaga armata. Sunt peste 19 ani de experienta acumulata in Afganistan, in cel mai dificil si mai complex teatru de operatii nu doar pentru Armata Romaniei, ci si pentru NATO”, a aratat Nicolae Ciuca.

Ministrul Apararii a subliniat ca Armata Romana si-a indeplinit toate misiunile si „a dat dovada de profesionalism, de dedicare, de disponibilitatea de a invata, de a se adapta, a dat dovada de sentimente cat se poate de pozitive fata de populatia afgana, pentru ca aceasta a reprezentat una dintre componentele misiunii pe care le-am desfasurat, sa venim in sprijinul autoritatilor si populatiei afgane”.

El a apreciat ca „drumul Romaniei catre Bruxelles, unde functioneaza sediile NATO si UE, a trecut si pe la Kandahar, Kabul sau alte baze importante din Afganistan”.

„Pentru Armata Romana, anul 2002 insemna sperante de a putea contribui la implinirea unui obiectiv strategic national, primirea invitatiei de a adera la Alianta Nord-Atlantica, ceea ce s-a si intamplat, chiar in toamna acelui an. Doi ani mai tarziu, la depunerea instrumentelor de aderare, Armata Romaniei continua sa isi indeplineasca misiunile in Afganistan, dar si in Irak si devenea membru cu drepturi depline al Aliantei Nord-Atlantice, in baza deciziei luate de membrii Aliantei. Putem spune, fara teama de a exagera, ca drumul Romaniei catre Bruxelles, unde functioneaza sediile NATO si UE, a trecut si pe la Kandahar, Kabul sau alte baze importante din Afganistan, ori prin Nasiriyah si Tallil, in Irak”, a aratat ministrul Apararii.

Nicolae Ciuca si-a reiterat recunostinta fata de cei 27 de militari romani care si-au pierdut viata in timpul misiunilor in Afganistan.

„Toate aceste elemente pot fi descrise pe doua linii: linia de vointa, de entuziasm, de spirit, pentru a demonstra ca suntem in masura si avem resursa umana, disponibilitatea si, de ce nu, spiritul de sacrificiu pentru a deveni membri ai Aliantei Nord-Atlantice. Si, pentru ca am amintit de sacrificiu, doresc sa aduc recunostinta celor 27 de militari romani care si-au pierdut viata in Afganistan. Si, de asemenea, sa aducem aminte de cei aproape 200 de militari raniti. Este efortul pe care Armata Romana l-a facut in acesti aproape 20 de ani. Sigur, sunt celelalte chestiuni de specificitate pe care le-am putut constata de fiecare data cand am avut posibilitatea sa ajung in teatrul de operatii Afganistan, la intervale de timp destul de mari, dar toate aceste elemente au influentat enorm transformarea Armatei Romaniei si, desigur, capatarea unui renume in cadrul misiunii Enduring Freedom, pentru ca atunci am inceput misiunea in cadrul Operatiei Enduring Freedom si, ulterior, in cadrul misiunii asumate de catre Alianta Nord-Atlantica”, a mai precizat seful MApN.

Potrivit reprezentantilor Ministerului Apararii, in teatrul de operatii din Afganistan s-au rotit aproximativ 32.000 de militari, in timpul misiunilor derulate pe parcursul a 19 ani.

In prezent, Armata Romaniei participa la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu 611 militari, alti aproximativ 280 fiind desfasurati in operatii sub comanda sau mandat NATO, UE, ONU si OSCE in alte regiuni.

In sedinta CSAT de luni a fost aprobata redislocarea in Romania a contingentului militar din Afganistan, la incheierea misiunii Resolute Support, conform unui calendar convenit cu partenerii din coalitie. Romania va retrage fortele din Afganistan coordonat cu membrii de coalitie NATO incepand cu 1 mai 2021.

Ministrul Apararii considera ca misiunea de retragere din Afganistan reprezinta o prioritate pentru Armata Romana, obiectivul fiind ca „planul de retragere si aducere in tara a militarilor sa se desfasoare in conditii de maxima siguranta”.

„Miercuri am avut o videoconferinta cu militarii din teatrul de operatii din Afganistan, desigur si cu toti ceilalti, pentru ca am vrut sa avem date si sa aflam situatia la cald din locatiile unde avem dislocati militari, iar atunci cand am discutat cu comandantii militari din Afganistan asta le-am spus: cel mai greu lucru pentru orice armata este sa deschida o misiune si sa o inchida. Ca atare, daca partea de deschidere a trecut demult si a fost desfasurata foarte bine, in conditiile de atunci, partea de inchidere este cea mai actuala si ea trebuie sa reprezinte prioritatea numarul unu pentru noi toti, astfel incat tot planul de retragere si aducere in tara a militarilor sa se desfasoare in conditii de maxima siguranta. In privinta retragerii, masurile sunt cuprinse in planul pe care noi l-am coordonat cu comandantii din teatrul de operatii si, desigur, sunt elemente specifice de detaliu pe care Statul Major al Apararii si toti cei implicati in acest proces le-au avut in vedere, astfel incat sa putem sa desfasuram procesul de retragere cat mai coerent si in conditii de maxima siguranta. Am afirmat si subliniez si in continuare ca, pentru noi, misiunea se va incheia cand toti militarii romani se vor fi intors acasa in deplina siguranta”, a precizat Nicolae Ciuca.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: