Angajat ranit in urma exploziei: „Sa va fie rusine, abia ma pot ridica din pat”. Conducerea companiei anuntase ca este bine

news

Barbatul in varsta de 27 de ani ranit in urma exploziei de la Rafinaria Petromidia si internat in Constanta sustine ca starea sa de sanatate nu este asa de buna cum a anuntat compania, el precizand ca se deplaseaza foarte greu si ca o fractura de os nu se poate repara in cateva zile. 

KMG International a anuntat ca barbatul de 27 de ani internat in Constanta a inceput sa mearga si se recupereaza rapid dupa interventia chirurgicala de vineri seara, iar cadrele medicale de la Spitalul Judetean estimeaza ca el va fi externat in perioada urmatoare.

Barbatul a reactionat pe Facebook, afirmand ca starea sa de sanatate nu este asa de buna.

“Nu stiu cine ofera aceste informatii, dar sunt total eronate. Eu abia ma pot ridica din pat (Cu sacrificii foarte mari si ajutor din partea asistentelor), sa merg pana la toaleta si ei deja ofera informatii ca imi revin foarte repede si mai am putin si joc si fotbal. O fractura de os nu se repara in 4 zile. Sa va fie rusine !!!”, a transmis barbatul respectiv pe Facebook, citat de news.ro.

Barbatul in varsta de 32 de ani, care a murit in urma exploziei de la Rafinaria Petromidia, va fi inmormanat luni, anuntul fiind facut de sotia sa pe pagina ei de Facebook.

Ea a mai postat un mesaj pe Facebook despre starile prin care trece dupa decesul sotului ei.

“Posibil ca asa se face, posibil ca asta e ca atunci cand te intalnesti cu cineva pe drum, il intrebi „ce faci”, dar nu mai astepti raspuns la intrebare pentru ca stii ca va raspunde cu <<salut, bine, tu?>>. Asa si acum cu intrebarea <> Sau aia <<Daca ai nevoie de orice apeleaza oricand>>… Eu personal cred ca ei nu stiu ce zic… Intr-adevar, e nevoie de ajutor, dar cam atunci cand nimeni nu e disponibil, cam atunci cand voi astia cu ajutorul v-ati pus la somn si ati pus capul pe perna linistiti sau sunteti deja la al treilea vis. Ziua e bine, e mai liniste in suflet, sunt multi oameni in jur, toata lumea vorbeste, e acel furnicar de care nici gandurile nu ti le auzi, ziua o pot numi un fel de „amortizor al durerii”… Daaaaar pedeapsa vine noaptea. Cica noaptea ar trebui sa fie un sfetnic bun, va zic eu, nu, nu e! Noaptea e acel moment cand se inchid usile si acele sute de maini intinse cu ajutoare dispar in ceata. Noaptea e acel moment cand nu iti mai apartii, cand vrei sa plangi si sa tipi pana ar incepe sa iti sangereze corzile vocale de durere, dar nu poti pentru ca te temi sa nu trezesti si sperii copilul si ajungi in punctul in care esti nevoit sa tipi, sa urli si sa plangi in soapta…P.S. asa arata iadul!!!”, a postat femeia.

Un barbat a murit si alti cinci au fost raniti in urma exploziei urmate de incendiu de la Rafinaria Petromidia. Cei doi raniti internati la Bucuresti ar putea fi transferati la o clinica din strainatate dupa ce cadrele medicale si-au dat acordul in acest sens.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: