Delir si in partidul lui Dragnea: „Luptam in spatiul on-line cu niste monstri care au hackeri experti si echipe de troli”

politica

Codrin Stefanescu, coordonatorul partidului lui Dragnea, sustine ca se lupta cu „monstri” in spatiul online care ataca site-ul noii formatiuni politice.

„Anunt important! Patrioti! Va anuntam, din nou, ca site-ul Aliantei pentru Patrie este atacat permanent! Adversarii nostri sunt disperati! Tanara noastra echipa de IT-isti pur si simplu se lupta, in spatiul on-line, cu niste monstrii care au hackeri experti si echipe de troli. Dar le facem fata!

Echipa noastra de specialisti lucreaza la dezvoltarea noului site APP-Romania.ro, modernizat si securizat.  (…) Tineti aproape, in curand vom anunta echipele de organizare, persoanele de contact si numerele de telefon si din alte judete! Luptam impreuna si v-am spus inca de la inceput ca vom reusi!”, a transmis Codrin Stefanescu.

Citeste si: Cine a tradat, PSD-istii care au primit deja functii in noul partid al lui Dragnea. Penali si fosti parlamentari PSD conduc filialele din tara: Carmen Dan, Lilla Debelka, nevasta fostului prefect de Buzau

Partidul lui Liviu Dragnea, Alianta pentru Patrie (APP), a facut publice, joi, datele de contact ale celor care organizeaza zece filiale in tara. Pe lista apar nume cunoscute de pesedisti, fosti parlamentari, unii cu probleme penale, si neveste ale unor pesedisti.

La Bihor, partidul lui Dragnea este condus de  Lilla Boglarka Debelka. Ea a fost presedinte PSD Diaspora, a ocupat functia de secretar de stat in Ministerul pentru Romanii de Pretutindeni in Guvernul Dancila.

Debelka are nu mai putin de cinci conturi de Facebook.

La Buzau, judet din care provine Marcel Ciolacu, APP este condusa de Andreea Dimian. Aceasta este nevasta fostului prefect PSD de Buzau, Leonard Dimian.

La Covasna il gasim in partidul lui Dragnea pe fostul deputat PSD Octavian Goga. Goga si fiul acestuia au fost retinuti anul trecut intr-un dosar de evaziune fiscala si inselaciune. Goga are si o condamnare definitiva la inchisoare cu suspendare.

Tot la Covasna mai este inca un penal in APP, Valentin State. In urma cu 13 ani, el a fost acuzat de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, fals, inselaciune, dare de mita, luare de mita si trafic de influenta. In perioada 2007 – 2009, au fost inmatriculate fraudulos autovehicule cu provenienta ilicita externa de catre functionari din cadrul Registrului Auto Roman, Administratiei Fiscale si Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare Autovehicule Covasna, care au incalcat metodologia legala specifica fiecarei institutii din circuitul inmatriculari autovehicule, acceptand o documentatie ce continea inscrisuri falsificate, anuntau atunci procurorii.

Al treilea covasnean care se ocupa de organizarea APP este Victor Raica, acesta a candidat in trecut la parlamentare din partea partidului lui Gigi Becali.

Tot un fost pesedist se ocupa si la Salaj de partidul lui Dragnea. Este vorba despre Vlad Galateanu, fost presedinte TSD Salaj si candidat la Parlament.

La Sibiu, conducerea filialei APP este asigurata de Nicu Avram, fost senator PSD.

La Teleorman, judetul de bastina al lui Dragnea, filiala APP este condusa de fostul ministru de Interne, Carmen Dan. Alaturi de Dan, la APP Teleorman se afla si pesedista Cristina Alcea, care a venit deseori in fata DNA pentru a-l sustine pe Liviu Dragnea.

Filiala APP din Timis este controlata de Alexandra Mihoc. Aceasta este nevasta fostului secretar executiv al PSD Timis, Marcel Mihoc. Acesta este acum seful PER Timis.

La Valcea, partidul lui Dragnea este condus de un alt fost senator PSD, Florinel Butnaru. Butnaru a mai fost si presedinte al Consiliul de monitorizare a implementarii Conventiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilitati, apoi a ajuns sef al Autoritatii Vamale Valcea.

Pe cand era senator, in 2015,  Butnaru s-a plans ca „perchezitiile matinale la domiciliul unor suspecti uneori pot afecta copii minori, acestia asistand involuntar la aceste proceduri”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: