Speriat de decizia Germaniei, Putin face un anunt de urgenta: „Rusia nu va intrerupe livrarile de gaze”
Presedintele rus Vladimir Putin a declarat marti ca livrarile de gaze nu vor fi suspendate, in pofida tensiunilor in crestere cu Occidentul legate de Ucraina, relateaza dpa, citat de Agerpres.
‘Rusia intentioneaza sa continue aprovizionarea neintrerupta cu aceasta materie prima, inclusiv cu gaz natural lichefiat, a pietelor mondiale’, a declarat Putin la un forum al tarilor exportatoare de gaze naturale, potrivit Kremlinului.
Exista temeri ca decizia Rusiei de a trimite trupe in Donbas, in estul Ucrainei, ar putea afecta aprovizionarea cu energie, dar Moscova subliniaza ca gazele au fost pompate fara intrerupere catre Occident chiar si in perioada Razboiului Rece.
Ministrul qatarian al energiei, Saad al Kaabi, a declarat marti ca este practic ‘imposibil’ de inlocuit intr-un timp foarte scurt volumul de gaze furnizat de Rusia Europei in cazul unor sanctiuni din cauza conflictului legat de Ucraina, daca Moscova va decide sa-si reduca livrarile, potrivit EFE.
‘Cred ca, fundamental, cand vorbim despre problema Ucrainei si eventualele repercusiuni (…) in ceea ce priveste inlocuirea gazelor rusesti livrate in Europa, care insumeaza circa 40% (din totalul importurilor), nicio tara nu poate inlocui acest volum si nici nu are o astfel de capacitate’, a reiterat ministrul qatarian la finalul celui de-al VI-lea Summit al Forumului Forumului statelor exportatoare de gaze (FPEG) de la Doha.