Rusia se lauda ca a distrus 11 aeroporturi din Ucraina. In total, Rusia a lansat 203 atacuri asupra tarii vecine

externe

Armata rusa a anuntat joi ca a distrus 74 de instalatii militare, intre care 11 aerodromuri, in Ucraina, unde Moscova a lansat in cursul diminetii o operatiune militara de amploare, relateaza AFP, citata de Agerpres.

”Ca urmare a atacurilor fortelor armate ruse, au fost distruse 74 de instalatii terestre ale infrastructurii militare ucrainene. Aceasta include 11 aerodromuri ale Fortelor aeriene”, a anuntat la televiziune purtatorul de cuvant al Ministerului rus al Apararii, generalul Igor Konasenkov.

Politia ucraineana a anuntat joi ca Rusia a efectuat 203 atacuri impotriva Ucrainei de la inceputul zilei, confruntari avand loc aproape pe intregul teritoriu ucrainean, transmite Reuters.

Politia de frontiera ucraineana a declarat ca armata lupta impotriva fortelor ruse in apropiere de orasul Sumi, din estul tarii.

Ministerul Apararii ucrainean a mentionat ca unele forte ruse au fost capturate in timpul luptelor intense.

Rusia a lansat in zorii zilei de joi o invazie pe scara larga impotriva Ucrainei – terestra, aeriana si navala -, cel mai mare atac al unui stat impotriva altui stat in Europa de dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: