Zelenski, apel catre Formatul Bucuresti 9 pentru „asistenta in aparare, sanctiuni si presiuni asupra agresorului”

externe

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat vineri un apel catre Formatul Bucuresti 9 (B9) (Romania, Bulgaria, Ungaria, Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, Slovacia si Cehia) de a oferi Kievului asistenta in aparare, de a impune sanctiuni si a exercita presiuni asupra Rusiei pentru a pune capat ostilitatilor, relateaza Zerkalo nedeli.

„Noi ne aparam libertatea si pamantul. Dar avem nevoie de o asistenta internationala eficienta. Am discutat despre asta cu presedintele Poloniei, Andrzej Duda. M-am adresat catre B9 in legatura cu asistenta in aparare, sanctiuni si presiuni asupra agresorului. Impreuna trebuie sa asezam Rusia la masa negocierilor”, a scris Zelenski intr-un mesaj pe Twitter.

El a adaugat ca Ucraina are nevoie de o coalitie antirazboi.

Presedintii tarilor participante la „Formatul Bucuresti 9” se intalnesc, vineri, intr-un summit extraordinar la Varsovia, pentru a aborda situatia din Ucraina dupa invazia Rusiei asupra acestei tari.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: