Berlinul taie din „drepturile speciale” ale fostului cancelar Gerhard Schroder pentru ca refuza sa condamne invazia rusa in Ucraina

externe

Fostul cancelar german Gerhard Schroder este foarte aproape de a fi sanctionat pentru refuzul de a condamna explicit invazia rusa in Ucraina, coalitia de guvernare – condusa de Partidul Social Democrat (SPD), din care a facut parte si pe l-a condus o vreme – pregatindu-se sa-i taie unele din drepturile speciale de care beneficiaza ca fost sef al executivului federal, transmite miercuri dpa.

Conform unei propuneri a guvernului ce ar urma sa fie aprobata joi de comisia pentru buget, Schroder isi va pierde biroul pus la dispozitie si personalul aferent, dar isi va putea pastra pensia si protectia personala.

Propunerea coalitiei nu da curs cererii opozitiei conservatoare ca Schroder sa-si piarda si pensia.

Opozitia a argumentat ca Schroder dauneaza reputatiei internationale a Germaniei prin faptul ca nu se distanteaza de presedintele rus Vladimir Putin si isi pastreaza functiile in diferite companii energetice ruse.

Gerhard Schroder a fost cancelar din 1998 pana in 2005, fiind ultimul social-democrat din fruntea guvernului inaintea lui Olaf Scholz.

Ulterior a lucrat pentru companiile Nord Stream, Gazprom si Rosneft, printre altele.

Conducerea SPD i-a cerut sa demisioneze din partid si au existat, de asemenea, cereri pentru excluderea sa.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: