Ciolacu, in Parlament: „Romania are nevoie de Statele Unite si de protectia pe care aceasta o ofera. Romania se bazeaza pe parteneriatul direct pe care il are cu Statele Unite”
Romania a fost, este si va fi intotdeauna un partener solid si de incredere al Statelor Unite, a afirmat, marti, presedintele Camerei Deputatilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, mentionand ca „ultimele luni au demonstrat pe deplin tuturor cat de important” este Parteneriatul cu SUA.
„Astazi, cand sarbatorim 25 de ani de la semnarea parteneriatului Strategic cu Statele Unite, putem constata cu totii evidenta importantei sale pentru Romania. Invazia din Ucraina a demonstrat intregii Europe faptul ca, din punct de vedere al securitatii, continentul nostru se afla in continuare sub umbrela Statelor Unite, iar daca ne uitam la noua realitate din Marea Neagra, trebuie sa constientizam faptul ca Romania are nevoie de Statele Unite si de protectia pe care aceasta o ofera. Cu alte cuvinte, Romania, la fel ca toate statele de pe Flancul estic, se bazeaza pe parteneriatul direct pe care il are cu Statele Unite, iar acest lucru reprezinta cea mai inalta garantie de securitate pentru cetatenii nostri”, a afirmat Ciolacu, la sedinta comuna a Parlamentului dedicata aniversarii a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului strategic dintre Romania si SUA.
Marcel Ciolacu a mentionat ca „ultimele luni au demonstrat pe deplin tuturor cat de important este acest parteneriat si cat de mult conteaza suportul militar, logistic si de intelligence pe care Statele Unite il ofera Romaniei si intregii lumi”.
„Romania a fost, este si va fi intotdeauna un partener solid si de incredere al Statelor Unite, dar aceasta relatie stransa nu s-a construit peste noapte, ci este rezultatul unui lung sir de eforturi comune in ultimii 25 de ani. Dupa tragicul eveniment din 11 septembrie 2011, Romania a reactionat imediat si s-a declarat de facto un aliat al Statelor Unite in lupta impotriva terorismului. Primele trupe romanesti au ajuns in Afganistan, iar un an mai tarziu am facut parte din coalitia internationala condusa de Statele Unite pentru a darama regimul dictatorial a lui Saddam Hussein. Mai mult, in 2016 Romania a fost printre primele tari care a respectat intelegerea cu Statele Unite referitoare la bugetul NATO si a alocat 2% din PIB pentru aparare”, a mentionat Ciolacu.
El a mai spus ca Partidul Social Democrat a sustinut toate aceste demersuri, intelegand inca de la inceput faptul ca, din punctul de vedere al securitatii, „Romania are cel mai puternic aliat in Statele Unite ale Americii”.
Potrivit lui Ciolacu, Romania mai are foarte mult de lucrat la capitolul economic si politic al acestui parteneriat si obligatia lui este de a schimba acest lucru.
„Parteneriatul cu Statele Unite este unul extraordinar pe linie militara, de intelligence, pe capitole care tin de securitatea noastra si de cea regionala. Militarii romani, ofiterii de informatii care isi desfasoara si si-au desfasurat activitatea in teatrele de operatii si in conditii de razboi au fost, sunt si vor fi intotdeauna apreciati pentru profesionalism si rezultate de partenerii nostri din Statele Unite ale Americii. Din pacate, si o spun cu amaraciune, fiind unul dintre oamenii politici ai acestei tari, mai avem foarte mult de lucrat la capitolul economic al acestui parteneriat si, mai ales, la capitolul politic. (…) Clasa politica a ultimilor 25 de ani nu a facut suficient, de aceea, consider ca una din obligatiile mele, in calitate de presedinte al Camerei Deputatilor, este sa ma asigur ca acest lucru se va schimba. Sper ca in urmatorii doi ani sa reusim sa construim linii directe de comunicare, pe langa cele diplomatice ale Ministerului de Externe, care sa ne permita sa fim parte a grupului de tari care nu au nevoie de viza, sa atragem din ce in ce mai multe companii americane interesate sa investeasca in regiunea noastra”, a mai spus Ciolacu.
El a adaugat ca Partidul Social Democrat isi va asuma in perioada urmatoare sa promoveze propunerile si proiectele de dezvoltare economica.
„Avem o sansa uriasa de a dezvolta componenta economica a Parteneriatului, in contextul in care foarte multe companii americane au anuntat ca isi muta afacerile din Rusia si Ucraina in Romania. Poate fi o solutie viabila pentru toate aceste afaceri, dar noi trebuie sa fim cei care sa mergem catre investitori cu propuneri foarte bine detaliate, astfel incat sa le castigam increderea. (…) Partidul Social Democrat isi va asuma in perioada urmatoare sa promoveze propunerile si proiectele noastre de dezvoltare economica. Inchei aceasta interventie spunand ca avem sansa sa facem o schimbare reala in Romania daca vom folosi oportunitatea pe care o avem acum”, a mai spus Ciolacu.