Noi pedepse grele cu puscaria in Rusia pentru „instigare la actiuni impotriva securitatii Rusiei”. Putin a semnat decretul
Presedintele rus Vladimir Putin a semnat o lege care prevede pedepse grele cu inchisoarea pentru instigare la actiuni impotriva securitatii Rusiei, intr-un moment in care Moscova reprima toate vocile ce se opun ofensivei sale militare in Ucraina, informeaza joi AFP, citata de Agerpres.
In virtutea noilor dispozitii, publicate joi pe portalul cu legile semnate de Vladimir Putin, indemnurile publice ale unor indivizi de a actiona impotriva securitatii Rusiei vor fi de acum incolo pedepsite cu sentinte cuprinse intre doi si patru ani de inchisoare. Pedeapsa poate ajunge la cinci ani de inchisoare in cazul unor indemnuri difuzate de mass-media si la sapte ani de inchisoare daca sunt facute in grup organizat.
De asemenea, Vladimir Putin a parafat un text ce inaspreste restrictiile impuse indivizilor si organizatiilor desemnate drept „agenti ai strainatatii”, sintagma utilizata pentru a-i reprima pe criticii Kremlinului.
O alta masura prevede o pedeapsa ce poate ajunge pana la 20 de ani de inchisoare pentru orice cetatean care participa la un conflict intr-o tara straina contravenind intereselor Rusiei.
Vladimir Putin a semnat de asemenea un text ce prevede amenzi si chiar pedepse cu inchisoarea ce pot ajunge la sapte ani pentru oricine detine secrete de stat si care se deplaseaza in strainatate fara autorizare prealabila.
Aceste texte fac parte dintr-un pachet de dispozitii adoptate in ultimele saptamani de Parlamentul rus si carora le lipsea doar semnatura sefului statului pentru a putea intra in vigoare.
De la declansarea ofensivei militare ruse in Ucraina, pe 24 februarie, autoritatile ruse au intensificat reprimarea vocilor critice la adresa puterii, blocand mass-media independente si retelele sociale.
Legea prevede acum pedepse grele cu inchisoarea pentru orice forma de critica ce submineaza imaginea armatei ruse.
Mai multi rusi, opozantii Ilia Iasin si Vladimir Kara-Murza, dar si simpli cetateni, au fost deja incarcerati pentru asemenea motive, in asteptarea procesului lor.
Saptamana trecuta, un parlamentar municipal moscovit, Aleksei Gorinov, a fost condamnat la randul sau la sapte ani de inchisoare pentru ca a denuntat atacul rus asupra Ucrainei.