„Este timpul sa va mutati in Rusia”. Clip de propaganda, Moscova incearca sa atraga cetateni straini cu „gaz, apa si electricitate ieftine”. Plus „vodca” – Video

externe

Moscova a lansat pe retelele de socializare un video propagandistic prin care incearca sa-i convinga pe cetatenii din alte state sa se mute in Rusia. Printre atuurile Rusiei se numara „gazul ieftin”, „apa si electricitate ieftine” si „vodca”.

Alte valori promovate in clipul de propaganda sunt „crestinismul”, „traditionalismul” si „no cancel culture”.

„Este timpul sa va mutati in Rusia. Nu mai pierdeti vremea, vine iarna”, se incheie clipul.

Cel putin cinci persoane au fost ucise, iar alte sapte ranite in urma unui bombardament rusesc care a lovit o statie de autobuz in regiunea Nikolaev (Mikolaiv), in sudul Ucrainei, a indicat vineri seful administratiei militare regionale, citat de Ukrinform si AFP.

„Au bombardat langa o statie de transport in comun. Douasprezece persoane sunt la sol”, a indicat Vitali Kim pe contul sau din Telegram.

Evocand anterior patru morti, el a indicat ulterior ca bilantul a crescut la cinci morti si sapte raniti. Vitali Kim a acuzat fortele ruse de „bombardarea orasului in timpul zilei cand toata lumea se ocupa de treburile sale”.

Ocupantii rusi au tras cu lansatoare de rachete de pe teritoriul regiunii temporar ocupate Herson cu munitie cu fragmentatie, a comunicat primarul orasului Nikolaev, Oleksandr Senkevici, pe contul sau pe Telegram, citat de portalul ucrainean Liga.

„Au sosit bombe cu fragmentatie in unul din cartierele din Nikolaev. Sunt raniti. Ambulantele au pornit spre locul cu pricina”, a indicat el.

Cel putin opt persoane au fost ucise, iar alte 19 ranite in ultimele 24 de ore in regiunea Donetk, in est, comunica la randul sau presedintia ucraineana in buletinul sau de dimineata.

La Harkov, in nord-est, cel putin o persoana a fost ucisa si alte sapte ranite, conform aceluiasi buletin informativ.

Guvernatorul regiunii Lugansk, Serghii Gaidai, a anuntat ca fortele ucrainene au tinut piept la sase atacuri rusesti in estul tarii.

„Grupuri de recunoastere inamice au incercat sa gaseasca puncte slabe in apararea noastra. Ele au atacat din diferite parti si au recurs la aviatie de mai multe ori”, a indicat el pe Telegram.

Armata ucraineana a distrus o statie la Brilovka, localitate situata la 45 km sud-est de regiunea ocupata Herson, in sudul tarii, pentru a complica aprovizionarea armatei ruse, a declarat pe Facebook deputatul local Serghei Hlan.

Autoritatile ucrainene au raportat vineri noi atacuri la periferia capitalei Kiev, in timp ce luptele intense continua in regiunea Donetk, potrivit EFE.

Un atac cu rachete impotriva unui obiectiv militar in apropierea capitalei ucrainene s-a soldat cu cel putin 15 raniti, a informat vineri dimineata guvernatorul regiunii, Oleksii Kuleba, pe contul sau din Telegram.

Peste zece atacuri cu rachete au fost inregistrate in ultimele 24 de ore si in regiunea Cernigov (Cernihiv), la nord-est de Kiev, dintre care unul a avariat grav o cladire guvernamentala, potrivit autoritatilor regionale.

La Herson, oras strategic din sudul tarii, armata ucraineana a lansat sase atacuri impotriva pozitiilor inamice pe tot parcursul noptii de joi spre vineri, ca parte a strategiei sale privind lansarea unei ofensive majore si distrugerea rutelor de aprovizionare a trupelor ruse.

In acelasi timp, armata rusa a acuzat vineri fortele ucrainene ca au bombardat in cursul noptii de joi spre vineri o inchisoare din Donbas (est) dintr-o zona aflata sub controlul separatistilor prorusi, ucigand 40 de prizonieri de razboi ucraineni si ranind alti 75, noteaza AFP.

Ministerul rus al Apararii afirma intr-un comunicat ca tiruri trase dintr-un sistem de artilerie HIMARS, furnizat Ucrainei de SUA, au lovit o inchisoare din regiunea Donetk, unde erau incarcerati soldati ucraineni luati prizonieri.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: