Avocat: „Cu siguranta statul roman va fi dat in judecata. In Franta, spre exemplu, aceste bariere se desfac, se ridica in sus si sunt din materiale flexibile. Nu se intampla asa o tragedie”

news

Avocatul Alecsandru Mateescu, care il reprezinta pe soferul grec al autocarului implicat intr-un accident produs in 23 decembrie 2022 la intrarea in Pasajul Unirii din Bucuresti, afirma ca are informatii „destul de certe” conform carora pasageri raniti in acel accident ar urma sa inainteze actiuni in urma vatamarilor suferite. „Cu siguranta vor sa actioneze, ei considera, in principal, ca statul roman, prin reprezentantii lui care au avut mandatul de administrare, de gestionare a unui asemenea pasaj, in zona aceasta a circulatiei rutiere, trebuiau sa se comporte altfel”, spune avocatul.

„Nu am date despre actiunile intentate, eventual, de catre partile vatamate.(…) Aceste actiuni – eu am avut chiar solicitari sa le formulez dar as fi intrat intr-un conflict de interese – se bazeaza pe anumite documente, dupa caz.

Spre exemplu, in cazul asta, al vatamarii corporale, sau in cazul familiei persoanei decedate, se bazeaza pe acte medicale. Iar astea vor trebui inaintate catre autoritatile romane. Ei au fost indrumati, Brigada de Politie Rutiera Bucuresti i-a informat amplu in cadrul unei intalniri care a avut loc chiar in ziua accidentului, la un hotel, le-a raspuns tuturor intrebarilor, le-a spus ce cai sunt posibile, in ce modalitate se poate realiza, le-a comunicat si varianta electronica a depunerii.

A fost prezenta si doamna ambasador Sofia Grammata care s-a declarat dispusa sa primeasca si sa redirectioneze aceste plangeri care vor fi si vor exista. Cu siguranta vor sa actioneze, ei considera, in principal, ca statul roman, prin reprezentantii lui care au avut mandatul de administrare, de gestionare a unui asemenea pasaj, in zona aceasta a circulatiei rutiere, trebuiau sa se comporte altfel”, a declarat, joi, avocatul Alecsandru Mateescu pentru News.ro.

Acesta mentioneaza ca este „destul de cert” ca actiunile din partea victimelor vor exista, iar cei care l-au contactat pentru a-i reprezenta „nu considerau ca avem un conflict de interese dat fiind faptul ca, in opinia lor, cineva a gresit pentru ca nu a semnalizat cum trebuie”.

El a subliniat ca in alte state exista elemente de semnalizare in domeniul circulatiei rutiere mult mai clare, care nu pun in pericol siguranta participantilor la trafic. Mateescu sustine ca in zona Unirii nu a existat marcaj rutier continuu care sa interzica accesul in acea zona si nici semnalizatoare care sa indice ca autocarelor le este interzis accesul.

„Ceea ce a provocat acel dezastru, acea catastrofa datorita greutatii ei, era ceva monstruos daca a sectionat autocarul in doua si a omorat un om. In alte tari, Franta spre exemplu, aceste bariere, in situatia in care cineva ajunge acolo, stiti ce rol au? Se desfac, se ridica in sus si sunt din materiale flexibile. Nu se intampla asa o tragedie. Daca era dintr-un material usor, si daca era alt sofer, nu clientul meu, agata acel semn de circulatie si il plimba, avea niste avarii pe deasupra, pe caroserie, dar nu se intampla asa ceva. (…) O sa devina maine-poimaine, liliputan acel tunel”, a mai afirmat Alecsandru Mateescu.

Intrebat daca in opinia sa principala vina pentru accident o au autoritatile romane, avocatul a raspuns: „Pana la proba contrarie, noi nu putem face decat supozitii, pentru ca lucrurile au stat asa cum vi le-am prezentat. Este o vina faptul ca ai urcat pe doi stalpi o greutate de aproape o tona? Plus ca eu nu cred ca era bine fixata”.

Potrivit avocatului, soferul autocarului are in continuare calitatea de suspect in dosarul care vizeaza infractiuni de vatamare corporala din culpa si ucidere din culpa. Acesta sustine ca soferul nu era obosit, a fost in stare sa actioneze un buton de alarma si ca martorii au declarat ca este „un sofer foarte atent”, el avand 20 de ani experienta ca sofer al unor autobuze scolare.

„Nu i se pot reprosa lui multe lucruri. Da, a fost nefericit faptul ca a luat-o la stanga, ca asa i-ar fi spus GPS-ul. (…) Tineti cont ca aceasta firma de transport are cateva autocare si nu sunt ei in masura si nu ii obliga legea sa aiba un sistem de navigatie foarte performant”, adauga Mateescu.

Alecsandru Mateescu a subliniat ca soferul este dispus sa vina in Romania, din Grecia, pentru lamuriri in acest dosar „ori de cate ori va fi nevoie”. Pana la acest moment, soferul grec nu a fost chemat la audieri pentru perioada urmatoare.

„Vom raspunde tuturor solicitarilor venite din partea organelor de urmarire penala. Intrucat vine din Grecia, va trebui anuntat cu putin inainte, iar pana acum nu am primit nicio instiintare”, a precizat aparatorul.

In dosar urmeaza a se face expertize, insa deocamdata acestea nu s-au facut.

„Asta este efectul. Cauzele o sa lasam ancheta sa spuna ce este si noi o sa ne formulam apararile”, adauga avocatul.

In 23 decembrie 2022, un autocar cu turisti greci a lovit bara de presemnalizare de la intrarea in pasaj, o persoana decedand. Initial, peste 20 de persoane au fost transportate la spital. Ulterior, unii dintre cei aflati in autocar au anuntat ca se vor adresa instantei.

Autocarul pornise din Volos si Larissa, cu 47 de turisti greci, nu a respectat limita de inaltime pe o artera principala din Bucuresti si s-a izbit de o grinda metalica. Aceasta a zdrobit acoperisul autocarului, iar ferestrele au fost sparte. Accidentul s-a soldat cu moartea unui barbat de 53 de ani din Larissa.

Unul dintre pasagerii autocarului, Maria Thersiti, a declarat: ”Ne opream la fiecare 2,5 ore sau asa ceva, in functie de locul unde gaseam urmatoarea parcare, si pauza era de 20 de minute. Avand in vedere starea drumului, soferul mergea incet, am inteles cu totii asta”.

Intrebata daca va actiona in justitie, Thersiti a precizat: ”Cu siguranta, as vrea sa fi fost toti doar raniti si ca acea persoana sa fie in viata. Din pacate, exista o persoana care a murit si pentru ca in Romania au mai fost accidente in acelasi loc, dupa ce trecem peste toate si dupa inmormantare, ne vom organiza incet pentru a actiona in justitie impotriva ambelor agentii de turism, din Volos si Larissa, dar si impotriva autoritatilor romane”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: