Fiul lui Piturca a fost retinut. Piturca senior, obscenitati in fata DNA la adresa protestatarului Marian Morosanu – Video
Fostul fotbalist Alexandru Piturca, fiul lui Victor Piturca, a fost retinut marti de procurorii DNA, pentru 24 de ore, in dosarul privind achizitii ilegale in timpul pandemiei de COVID, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.
Alexandru Piturca a fost audiat mai multe ore la sediul DNA, dupa care procurorii au decis sa emita pe numele lui o ordonanta de retinere pentru 24 de ore.
Fostul selectioner al echipei nationale de fotbal Victor Piturca a revenit, marti, la sediul Directiei Nationale Anticoruptie. La intrarea in institutie, el nu a dorit sa faca declaratii in fata jurnalistilor, a lansat obscenitati la adresa protestatarului Marian Morosanu „Ceausescu”, pe care l-a indemnat sa se dea cu ruj.
In acelasi dosar, Victor Piturca si directorul general al Companiei Nationale Romarm SA, Gabriel Tutu, sunt cercetati in libertate sub control judiciar, dupa ce au stat 24 de ore in arestul Politiei Capitalei.
Victor Piturca si Gabriel Tutu sunt acuzati de DNA de savarsirea infractiunilor de cumparare de influenta, respectiv abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, intr-un dosar legat de achizitii de masti de protectie pentru Ministerul Apararii Nationale in timpul pandemiei de COVID-19.
Potrivit DNA, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID-19, in perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Gabriel Tutu, in calitate de director general al Romarm, cu incalcarea dispozitiilor legale, ar fi incheiat cu o asociere de firme din care facea parte si o societate controlata de Piturca, in conditii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, doua contracte de achizitie publica ce vizau cumpararea a sapte utilaje neconforme de producere a mastilor de protectie.
„Prin demersurile mentionate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciata cu suma de 8.647.584 lei, reprezentand contravaloarea utilajelor mentionate, valoarea materiei prime si ulterior contravaloarea unor piese si servicii conexe (in afara contractului)”, arata anchetatorii.
Intr-un context asemanator, procurorii spun ca, in perioada 19 martie 2020 – 10 aprilie 2020, Gabriel Tutu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentantii societatilor implicate in achizitiile de mai sus introducerea intr-un circuit comercial de livrare masti de protectie neconforme catre Ministerul Apararii Nationale a unui prieten de-al sau fara ca acesta sa desfasoare activitati comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protectie si efectuarea unor plati catre acesta (40% din cota de profit rezultata) sub aparenta unui contract de consultanta.
„In schimbul acestor ‘servicii’, suspectul Gabriel Tutu ar fi lasat sa se creada ca are influenta asupra functionarilor din cadrul MApN si ca ii va determina pe acestia sa incredinteze direct si fara proceduri publice contractele de furnizare, dar si sa efectueze receptia fara problema a produselor respective si sa achite la timp facturile emise in acest sens. In contextul mentionat mai sus, suspectul Tutu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei”, mentioneaza procurorii anticoruptie.
Gabriel Tutu este prezentat pe site-ul Romarm ca un manager „extrem de motivat si proactiv, cu o experienta solida in domeniul sistemelor de securitate si siguranta a informatiei”.
„Nivelul ridicat de integritate si sprijinul oferit echipei definesc un comportament de leader cu rezultate dovedite in pozitia de manager.
10 ani de experienta in Serviciul Roman de Informatii si 5 ani de securitate comerciala, timp in care au fost mentinute colaborari prolifice cu mai multe agentii guvernamentale, diplomatice si de informatii”, mai este caracterizarea lui Gabriel Tutu.