O noua specie de paianjen urias a fost descoperita in Australia. Femela este de aproape doua ori mai mare decat masculul
Cercetatorii australieni au descoperit o specie de paianjeni cu trapa, de tip tarantula, de dimensiuni uriase, care se gaseste doar in Queensland, anunta BBC.
Femelele acestei specii rare pot trai mai mult de 20 de ani in salbaticie si pot ajunge pana la 5 cm lungime, ceea ce inseamna ca sunt mari pentru un paianjen de acest tip.
Masculii cresc pana la 3 cm.
Din pacate, o mare parte din habitatul sau a fost pierdut din cauza defrisarilor, ceea ce face ca aceasta specie sa fie probabil pe cale de disparitie, au declarat oamenii de stiinta.
Asa-numitii paianjeni cu trapa construiesc „trape” din frunze pentru a se hrani cu insecte. Acestia masoara de obicei intre 1,5 si 3 cm.
Specia nou descoperita, Euoplos dignitas, este un tip de paianjen auriu cu trapa descoperit in padurile semi-aride din Brigalow Belt, o regiune din centrul Queenslandului. Acesta nu este periculos pentru oameni.
In latina, numele sau inseamna diversitate sau maretie, reflectand „dimensiunea si natura impresionanta” a paianjenului, au declarat oamenii de stiinta de la Muzeul Queensland, care l-au descoperit.
Femelele speciei au carapacea rosie-maronie, in timp ce masculii au stratul exterior rosu-miere si abdomenul gri-maroniu.
Euoplos dignitas traieste in habitatele deschise din paduri, construindu-si vizuini in solul negru.
Femelele isi petrec viata sub pamant. Masculii pleaca pentru a-si gasi perechea in alta vizuina dupa cinci pana la sapte ani.
Foarte putine exemplare din aceasta specie au fost colectate in ultimele decenii, doar o singura femela fiind depusa la Muzeul Queensland incepand cu anii 1960, au precizat cercetatorii intr-un studiu publicat in Journal of Arachnology.
Cel mai mare paianjen din lume este cunoscut in mod obisnuit sub numele de birjarul goliat – cu o lungime a corpului de aproximativ 13 cm si o deschidere a picioarelor de 30 cm – mai mare decat dimensiunea unei farfurii de cina.