Kievul este de acord sa negocieze cu Federatia Rusa situatia Crimeei. Insa Ucraina promite ca va recuceri peninsula

externe

Volodimir Zelenski, Kursk, pastrat, teritoriu, negocieri, Rusia

Biroul presedintelui Ucrainei a anuntat ca sunt posibile negocieri cu Rusia inainte de a castiga Crimeea prin mijloace militare, a spus seful adjunct al Biroului presedintelui, Andrii Sibiga pentru Financial Times, scrie Eurointegration.

„Daca ne atingem cu succes obiectivele strategice pe campul de lupta si ajungem la granita administrativa cu Crimeea, suntem pregatiti sa incepem etapa diplomatica si sa discutam aceasta problema. Dar acest lucru nu inseamna ca excludem eliberarea (Crimeei. – n.r.) prin mijloace militare”, a precizat el.

Publicatia noteaza ca acest comentariu „ar putea sa-i linisteasca” pe acei oficiali occidentali care sunt sceptici in privinta capacitatii Ucrainei de a obtine peninsula prin forta si se tem ca aceasta este „linia rosie” pentru Putin, dincolo de care este posibila o escaladare nucleara. Articolul aminteste, de asemenea, ca in randul ucrainenilor, potrivit sondajului KMIS, 87% sunt impotriva oricaror concesii teritoriale pentru a pune capat razboiului.

Reamintim ca Volodimir Zelenski a declarat recent, in cadrul unui briefing comun cu liderii Moldovei, Slovaciei, Sloveniei si Croatiei, ca ar permite discutii de pace cu liderii rusi numai cu conditia ca Federatia Rusa sa se retraga voluntar din teritoriile ocupate .

In februarie, Politico a relatat intr-un articol care citeaza comentarii anonime ca administratia presedintelui SUA este inca convinsa ca returnarea Crimeei catre Ucraina este o „linie rosie” pentru Putin si ameninta o escaladare serioasa. Dar, in acelasi timp, potrivit publicatiei, Washingtonul nu neaga dreptul Ucrainei de a revendica peninsula.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: