Cum schimba retailul robotii dotati cu inteligenta artificiala
Dornici sa stimuleze vanzarile, sa elibereze muncitorii de sarcini banale si sa raspunda la lipsa continua de forta de munca, comerciantii cu amanuntul si supermarketurile introduc roboti in raioanele magazinelor lor, relateaza CNBC.
Dotati cu camere si senzori, robotii autonomi de inventariere, care pot verifica preturile si pot cauta articole care nu mai sunt in stoc, sunt utilizati in marile magazine, cum ar fi BJ’s Wholesale si Sam’s Club, detinut de Walmart.
Inventarul este una dintre cele mai mari provocari cu care se confrunta comerciantii cu amanuntul. Vanzarile ratate din cauza rafturilor goale si a articolelor lipsa de pe stoc i-a costat pe comerciantii cu amanuntul din SUA 82 de miliarde de dolari in 2021, potrivit NielsenIQ.
„Retailerii cheltuiesc multi bani pentru a sti ce intra in magazinele lor prin sistemele de inventariere”, a declarat Jarad Cannon, director de tehnologie la producatorul de roboti de inventariere Brain Corp. „Dar, in magazinele lor, zilnic, nu au o perceptie foarte buna despre ceea ce se intampla de fapt pe rafturi.”