Ministerul rus al Apararii a recrutat pana in aprilie in jur de 10.000 de condamnati penal – Serviciile secrete britanice

externe

De la inceputul anului 2023, Ministerul Apararii din Rusia a activat schema de recrutare a condamnatilor rusi pentru a participa la ostilitatile din Ucraina se arata intr-o analiza a serviciilor de informatii ale Ministerului britanic al Apararii, scrie Ukrainska Pravda.

Este probabil ca numai in luna aprilie 2023, pana la 10.000 de condamnati sa fi fost recrutati in armata rusa in cadrul acestei scheme.

Din vara anului 2022, condamnatii au fost principala sursa pentru operatiunile din Ucraina ale companiei militare private „Wagner”. Cu toate acestea, „wagneristii” au pierdut accesul la sistemul penitenciar rusesc in februarie 2023, pe fondul escaladarii ostilitatii publice cu Ministerul rus al Apararii.

Campania Ministerului rus al Apararii de recrutare a condamnatilor face parte dintr-un efort mai amplu al armatei ruse de a creste dimensiunea armatei, incercand in acelasi timp sa evite o noua mobilizare obligatorie. Aceasta din urma este considerata foarte nepopulara in randul rusilor.

Anterior, serviciile secrete britanice au semnalat ca Rusia recruteaza in mod activ migranti sositi la munca din Asia Centrala pentru a-i trimite in razboiul din Ucraina.

In aprilie, Ministerul britanic al Apararii a declarat ca Rusia incearca din rasputeri sa amane o noua mobilizare deschisa .

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: