Lupu de la Constanta, pus sub urmarire penala de DNA. Seful CJ ar fi luat spaga de la un om de afaceri
Seful CJ Constanta, Mihai Lupu, a fost pus sub acuzare, marti, de DNA pentru luare de mita.
„Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Constanta au dispus efectuarea urmaririi penale fata de suspectii:
LUPU MIHAI, presedinte al Consiliului Judetean Constanta, pentru savarsirea infractiunii de luare de mita,
CHELARIU ERMIL, director general al Directiei Generale Administrarea Domeniului Public si Privat – Autoritatea Judeteana de Transport, pentru savarsirea infractiunilor de:
– folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii,
– luare de mita,
CONSTANTIN PETRICA ADRIAN, functionar public in cadrul primariei orasului Navodari, judetul Constanta, pentru savarsirea infractiunii de folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii,
ROSU ADRIAN, functionar public in cadrul primariei orasului Mangalia, judetul Constanta, pentru savarsirea infractiunilor de:
– folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii,
– luare de mita.
In ordonanta procurorilor se arata ca, in cauza exista aspecte din care rezulta suspiciunea rezonabila ce contureaza urmatoarea stare de fapt:
In perioada martie – aprilie 2023, suspectii Chelariu Ermil, Constantin Petrica Adrian si Rosu Adrian, in calitatile mentionate mai sus, cu incalcarea prevederilor legale, ar fi permis unui om de afaceri accesul la informatii nedestinate publicitatii (ofertele depuse de alte societati comerciale, etc.), care i-ar fi permis acestuia sa castige mai multe licitatii (ce priveau amenajarea si intretinerea spatiilor verzi) organizate de institutiile publice pe care le reprezentau functionarii mentionati anterior.
Pentru “ajutorul” acordat in maniera de mai sus, suspectii Lupu Mihai, Chelariu Ermil si Rosu Adrian ar fi primit de la omul de afaceri mai multe foloase necuvenite, necuantificate pana in prezent, constand in furnizarea de plante decorative si ornamentale precum si lucrari de amenajare si irigare a gradinilor.
Suspectilor li s-a adus la cunostinta calitatea procesuala in conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedura penala.
In cauza se efectueaza acte de urmarire penala si fata de alte persoane”, a anuntat DNA.
Reactia lui Mihai Lupu
Am dat curs, astazi, solicitarii #DNA Constanta, in legatura cu ancheta efectuata in cazul domnului #ErmilChelariu, Director in cadrul Directiei Generale Administrarea Domeniului Public si Privat – Autoritatea Judeteana de Transport.
Cu intentia de a sprijini investigatiile in curs, am raspuns la toate intrebarile procurorilor in legatura cu speta in cauza.
Am mai spus si o repet. Nimeni nu este mai presus de lege. Nu voi tolera nicio forma de abuz, de favorizare, aranjament sau atribuire incorecta a contractelor.
Reafirm angajamentul meu ferm fata de transparenta, responsabilitate si atribuire corecta a contractelor. Constantenii trebuie sa stie in permananta ce se intampla cu banii lor. Subliniez, de asemenea, importanta cooperarii intre institutiile statului pentru asigurarea eficientei sistemului judiciar.