Seful Academiei Internationale Anticoruptie, suspendat din functie dupa ce mai multe denunturi anonime il acuza de deturnare de fonduri
Diplomatul austriac Thomas Stelzer, care conduce Academia Internationala Anticoruptie (IACA), o organizatie internationala impulsionata de ONU, a fost suspendat din functie in urma unor suspiciuni de coruptie, relateaza agentia EFE preluata de Agerpres.
Respectiva institutie a emis vineri un comunicat in care mentioneaza ca a fost instiintata de Austria asupra primirii unor denunturi anonime impotriva lui Stelzer privind o presupusa deturnare de fonduri ale acestei institutii, iar justitia austriaca examineaza in prezent deschiderea unei investigatii penale.
Prin urmare, consiliul director al IACA, organizatie ce-si are sediul in localitatea austriaca Laxenburg, la circa 30 de kilometri de Viena, a decis suspendarea lui Thomas Stelzer din functie. Acesta din urma s-a aparat in fata acuzatiilor si a declarat ca a renuntat la imunitatea diplomatica pentru a nu intarzia desfasurarea anchetei.
Academia Internationala Anticoruptie, creata la initiativa Biroului ONU pentru Droguri si Criminalitate (UNODC), Interpolului, Austriei si Biroului European Anti-Frauda (OLAF), are ca obiect de activitate formarea specialistilor din intreaga lume in activitati de combatere a coruptiei si cooperarea in acest domeniu. Pana in prezent 76 de state au aderat la tratatul fondator al IACA.