Sarpe filmat pe litoralul Marii Negre, la Mangalia. Este un sarpe din specia Natrix Tesselata
Un sarpe de apa a fost filmat, marti, in golul din Mangalia, de catre un corespondent AK24. Sarpele avea o lungime de aproximativ 70 cm.
Sarpele inota sub apa intr-o zona cu multe alge, in apropierea stabilopozilor.
Potrivit specialistilor, este vorba despre un sarpe de apa Natrix tessellata, neveninos.
Sarpe de mare la Mangalia pic.twitter.com/vvit1irIA1
— aktual24.ro (@ak24ro) August 1, 2023
Directorul Complexului Muzeal de Stiinte ale Naturii Constanta, Adrian Bilba, a declarat acum trei ani, pentru EVZ, despre acest tip de sarpe ca „este o specie care traieste foarte mult prin Dobrogea, se simte foarte bine in zonele noastre lacustre. Mananca broaste, mormoloci, chiar si broaste mai mari, dar mai ales pestisori”.
„Serpii de apa ajung in mare din lacul Tabacie, care este plin de ei. Ajung dupa pestisori. Nu ii deranjeaza marea, care este destul de dulce si nu sunt ei atat de sensibili la salinitatea marii. Bineinteles ca ii deranjeaza valurile, agitatia marii, nu e mediul lor natural. Cei care ajung in mare sunt dezorientati, se pierd si, daca ajung in larg sau ii trage curentul, se epuizeaza, nu mai rezista”, a explicat Adrian Bilba.
Natrix Tesselata este o specie cu activitate diurna ce prefera habitatele acvatice. Poate fi intalnit in apa sau in imediata vecinatate a ei, rareori la distante considerabile fata de aceasta. Se hraneste cu pesti mici, broaste, tritoni si mormoloci, pe care ii vaneaza in apa.
Daca nu se poate ascunde capata o atitudine agresiva ce intimideaza necunoscatorii, se strange colac, sasaie puternic si loveste agresorul cu capul, dar fara a musca. Daca este luat in mana imprastie din continutul glandelor sale anale urat mirositoare, iar daca este stresat mai mult timp capata o atitudine de mort, cu corpul incolacit si intors pe spate. Printre dusmanii sai naturali se numara pasarile acvatice, pasarile rapitoare, aricii etc. Perioada de hibernare dureaza din luna octombrie pana in aprilie.
In Romania, specia este protejata prin Legea 13/1993 si prin Ordonanta de Urgenta a. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice, fiind considerata o specie de interes comunitar ce necesita o protectie stricta. La nivel mondial specia are un statut de preocupare minima, iar in Cartea Rosie a Vertebratelor din Romania specia este notata ca fiind aproape amenintata.