Directorul British Museum si-a dat demisia in urma unui scandal cu artefacte furate

life

Directorul British Museum si-a anuntat demisia dupa ce a recunoscut esecurile anchetei sale privind furtul obiectelor din colectia institutiei, potrivit Reuters.

Istoricul de arta german Hartwig Fischer, care a condus muzeul din 2016, a spus ca ar fi putut exista un raspuns mai bun la avertismentele conform carora un angajat ar fi furat obiecte si ca „trebuie in cele din urma” sa isi asume esecul.

„Este evident ca British Museum nu a raspuns in masura in care ar fi trebuit”, a spus el intr-un comunicat.

Una dintre cele mai populare atractii turistice din Londra, British Museum a declarat saptamana trecuta ca un angajat a fost concediat dupa ce mai multe obiecte, inclusiv bijuterii din aur si pietre pretioase, datand din secolele XV i.Hr. – XIX d.Hr., au fost descoperite ascunse intr-un depozit.

Politia a declarat joi ca a interogat un barbat, fara a-l acuza.

British Museum a declarat initial ca Fischer va demisiona „cu efect imediat”, dar ulterior a eliminat aceste cuvinte si a spus ca va demisiona atunci cand va fi gasit un director interimar.

Fischer a declarat ca a apreciat gresit remarcile dealerului de antichitati care i-a alertat in legatura cu obiectele furate. El si-a exprimat „regretul sincer” pentru comentariile „eronate”.

La inceputul acestei saptamani, Fischer a spus ca Ittai Gradel, un comerciant de antichitati, a ascuns informatii despre amploarea furturilor atunci cand a contactat muzeul.

Consiliul de administratie al muzeului, prezidat de fostul ministru britanic de finante George Osborne, a acceptat demisia lui Fischer.

„Vom remedia ceea ce a mers prost, a spus Osborne. Muzeul are o misiune care trebuie sa dureze de-a lungul generatiilor. Vom invata, vom reda increderea si vom merita sa fim admirati din nou.”

Saptamana trecuta, British Museum a anuntat ca mai multe obiecte din colectiile sale au disparut sau au fost stricate si ca mai multi dintre angajatii sai au fost concediati.

British Museum nu a precizat cate artefacte au fost furate si nici nu a facut precizari despre obiectele care lipsesc, insa specialistii britanici considera ca numarul artefactelor furate „depaseste cu mult 1.000” si ar fi „aproape de 2.000”, cu o valoare estimata la „mai multe milioane de lire sterline”, a anuntat cotidianul Daily Telegraph.

Artefactele erau pastrate intr-un depozit, utilizat in principal pentru activitati de cercetare si academice.

Un dealer de antichitati ar fi anuntat conducerea muzeului in urma cu trei ani ca anumite obiecte din colectiile sale sunt propuse spre vanzare pe site-ul eBay, inclusiv un artefact din Roma Antica, estimat de comerciantii de arta intre 25.000 si 50.000 de lire sterline, dar care era propus la pretul de doar 40 de lire sterline.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: