Franta muta persoanele fara adapost din Paris, in timp ce orasul se pregateste pentru Jocurile Olimpice de vara viitoare
Este ora 6.30 intr-o dimineata de vara tarzie la Paris. In mijlocul zgomotului care vine dinspre statia de metrou Stalingrad, in nord-estul capitalei franceze, sute de migranti, majoritatea barbati, dorm inghesuiti sub un pasaj suprateran. Unii se odihnesc pe bucati de carton si saltele vechi in spatele unui gard plin de urina, altii stau treji pe marginea strazii.
Se raspandeste zvonul ca autobuzele guvernamentale sunt pe cale sa vina sa ii ia. Unii asteapta cu nerabdare, sperand ca li se va oferi in sfarsit o locuinta, cei mai multi sunt confuzi si tematori, ingrijorati ca vor fi fortati sa paraseasca Parisul, transmite CNN.
In ultimele doua luni, guvernul francez a depus eforturi pentru a accelera transferul persoanelor fara adapost din Paris in alte parti ale tarii, ca parte a unui plan de reducere a presiunii asupra serviciilor de adaposturi de urgenta din capitala. In fiecare saptamana, intre 50 si 150 de persoane sunt duse in una dintre cele 10 locatii din Franta, potrivit guvernului.
In ciuda faptului ca guvernul neaga orice legatura cu Jocurile Olimpice, pe care Parisul le va gazdui in vara anului 2024, unele organizatii neguvernamentale si oficiali alesi considera ca Jocurile reprezinta o parte din motivul pentru care acest plan de relocare a fost activat recent.
„Am auzit ca vor veni sa ne ia astazi, dar nu sunt sigur unde”, a declarat Obsa, un refugiat politic de 31 de ani din Etiopia, pentru CNN. El doreste sa fie identificat cu un pseudonim din cauza temerilor legate de represalii.
Obsa a facut calatoria periculoasa spre Franta in 2017, din Etiopia pana in Sudan si Libia, apoi a traversat Mediterana pana in Italia.
Acum are un loc de munca cu norma intreaga in Paris, dar, chiar si dupa atatia ani petrecuti in oras, nu a reusit sa gaseasca o locuinta permanenta, in mare parte din cauza costurilor extrem de ridicate ale chiriilor din capitala si a disponibilitatii foarte limitate de locuinte sociale mai accesibile. Obsa se baza pe o locuinta de urgenta intr-un hotel, de unde insa spune ca a fost dat afara, dupa ce a venit si cu sotia sa. „Au refuzat pur si simplu. Au spus: nu avem loc pentru sotia ta”, si-a amintit el.
Obsa nu este singurul care a trait aceasta experienta. Inainte de Jocurile Olimpice de anul viitor, hotelurile din Paris au inceput sa isi anuleze contractele de cazare de urgenta cu guvernul pentru a face loc pentru afluxul de turisti asteptat, potrivit lui Paul Alauzy de la Medecins Du Monde, un ONG care lucreaza cu migrantii fara adapost.
In 2022, in regiunea Ile-de-France, unde se afla Parisul, existau aproximativ 50.000 de persoane fara adapost cazate in hoteluri pe timp de noapte, potrivit Federatiei actorilor de solidaritate, un grup care reuneste asociatii locale si organizatii caritabile. In acest an, cel putin 5.000 de locuri de hotel disponibile anterior au fost deja anulate, a relatat BFMTV, afiliat CNN, ceea ce ar putea explica partial de ce refugiati precum Obsa si sotia sa au fost aruncati pe strazi.
Prefectura din Paris a declarat pentru CNN ca numarul efectiv de locuri de cazare de urgenta pierdute este mai apropiat de 2.000, deoarece orasul a gasit solutii alternative pentru a compensa camerele de hotel anulate.
In orice caz, camerele de hotel pierdute sunt departe de a fi principala problema a populatiei fara adapost din Franta. Aproximativ jumatate dintre persoanele fara adapost din tara sunt concentrate in regiunea Ile-de-France, unde au acces la mai multe organizatii caritabile, oportunitati de angajare si legaturi personale.
Potrivit cifrelor Ministerului Locuintei, din cele putin peste 200.000 de persoane fara adapost din tara, 100.000 se afla in Ile-de-France. Pur si simplu, nu exista suficiente locuri de adapost de urgenta in Paris pentru a-i gazdui pe toti.
„Moment crucial” pentru Paris
In timp ce Obsa vorbeste cu CNN, zeci de politisti francezi se apropie si inconjoara zona. Mai multe autobuze albe mari parcheaza si blocheaza strada. Unul dintre autobuze are un panou pe care scrie „Bordeaux”, iar pe altul scrie „Marsilia”, orase aflate la sute de kilometri de capitala.
Personalul si voluntarii de la organizatiile umanitare locale si de la politia din Paris discuta cu migrantii care nu par sa inteleaga ce se intampla.
Autoritatile ii informeaza pe migranti printr-un megafon ca se pot urca in unul dintre autobuze pentru a merge la Marsilia sau Bordeaux, unde vor fi cazati. Cei care doresc sa ramana in capitala sunt incurajati sa demonstreze ca au un contract de munca pe termen lung.
Chiar si asa, insa, nu li se va garanta un acoperis deasupra capului. „Nu pot pleca, am un contract de munca pe un an”, a declarat Obsa, care lucreaza ca administrator IT. „Trebuie sa raman cel putin in regiunea Ile-de-France.”
In total, 1.800 de persoane fara adapost, dintre care majoritatea sunt migranti, au fost mutate in afara Parisului din aprilie, potrivit cifrelor dezvaluite pentru CNN de Delegatia interministeriala pentru cazare si acces la locuinte (Dihal), un grup guvernamental organizat de Ministerul de Interne si Ministerul Locuintei.
Aproximativ 10 adaposturi temporare regionale, cunoscute sub numele de SAS, au fost infiintate in intreaga tara pentru a-i primi pe noii sositi in afara Parisului, potrivit Dihal. Fiecare SAS poate gazdui pana la 50 de persoane.
„Toate acestea se intampla intr-un moment crucial, cand exista, de asemenea, pregatirea pentru Jocurile Olimpice”, a declarat Yann Manzi, fondatorul Utopia 56, un ONG francez care lucreaza cu migrantii fara adapost, „si incapacitatea statului de a face fata realitatii a ceea ce se intampla pe strazile Parisului, ceea ce inseamna sa continue sa lase mii de oameni care au sosit pe teritoriul nostru fara niciun fel de sprijin.”
Intr-un interviu televizat duminica, presedintele francez Emmanuel Macron a insistat ca Franta isi face partea sa de treaba pentru a-i ajuta pe migrantii care ajung pe coastele Europei, cheltuind, printre altele, aproximativ 2 miliarde de euro in fiecare an pentru cazarea de urgenta a persoanelor fara adapost. El a concluzionat, totusi, ca tara pur si simplu „nu poate prelua toata suferinta din lume”.
Intr-o discutie parlamentara din 5 mai, fostul ministru al Locuintei, Olivier Klein, a declarat ca persoanele fara adapost din Ile-de-France ar trebui sa fie transferate in alte regiuni, ca urmare a pierderii locurilor de cazare de urgenta cauzate de anularea contractelor guvernamentale de catre hotelurile pariziene.
„Apropierea marilor evenimente sportive – in primul rand, intr-o masura mai mica, Cupa Mondiala de Rugby din 2023, apoi Jocurile Olimpice din 2024 – ne obliga sa gandim in perspectiva si sa anticipam situatia”, a spus el.
Un purtator de cuvant al Paris 2024 a declarat pentru CNN ca planul de relocare nu are „nicio legatura” cu Jocurile sau cu Cupa Mondiala de rugby care se desfasoara in prezent in Franta.
„Situatia privind cazarea de urgenta in regiunea Ile-de-France nu este, din pacate, nimic nou si a devenit mai critica in ultimele luni, indiferent de faptul ca regiunea va gazdui anul viitor Jocurile Paris 2024”, a declarat purtatorul de cuvant.
‘Nu facem decat sa mutam problema’
O problema este lipsa spatiilor de cazare de urgenta disponibile in regiunile in care sunt transferati migrantii. „Asa ca oamenii se vor regasi din nou pe strazi, doar ca nu in Paris. Ii scoatem din Paris si ii punem pe strazi in alta parte… nu facem decat sa mutam problema, fara sa o rezolvam”, a spus Brice.
In mod similar, viceprimarul din Lyon, Sandrine Runel, a declarat pentru CNN ca guvernul s-a grabit sa amelioreze situatia din Paris si Ile-de-France fara sa se asigure ca in alte parti exista resursele adecvate. „Jocurile Olimpice sunt un pretext pentru a directiona oamenii catre regiuni fara sa se gandeasca si fara sa verifice macar capacitatile de primire pe care le au regiunile”, a spus ea.
„Problema primirii strainilor este una dificila din punct de vedere politic si social”, a spus Brice, referindu-se la migranti. „Si astfel, guvernul a ales sa nu vorbeasca despre ea, ceea ce, in opinia mea, este o greseala.”
Brice considera ca impartirea responsabilitatilor de primire intre regiuni, daca se face in mod corespunzator, ar putea permite Frantei sa ofere un sprijin mult mai atent, mai uman si, in cele din urma, mai eficient miilor de migranti care intra in tara in fiecare an. Pentru ca sistemul sa functioneze, insa, trebuie sa fie bine finantat si bine gestionat, a spus Brice. Cel mai important, dupa cum sustin activistii si orasele gazda, toti cei implicati – de la migrantii relocalizati, pana la orasele carora li se cere sa ii gazduiasca – trebuie sa fie bine informati si sa se implice activ in planificare.
„Daca guvernul nu-si asuma responsabilitatea si nu se doteaza cu mijloacele adecvate, risca sa infranga singura solutie utila pentru primirea adecvata a strainilor in aceasta tara”, a conchis Brice.
Nicio garantie de locuinte pe termen lung
In tabara pentru persoane fara adapost de sub statia de metrou Stalingrad, Abdullatif, in varsta de 29 de ani, din Afganistan, pare stresat. „Am auzit ca trebuie sa ne mutam din Paris, dar eu nu vreau. In sfarsit, incep sa ma pregatesc ca electrician si trebuie sa raman aici”, a declarat Abdullatif, care nu a vrut sa-si dea decat prenumele. El decide sa ramana in Paris.
Cu toate acestea, soarta celor care decid sa ramana in capitala este, de asemenea, incerta. „Fie accepti ceea ce iti ofera, fie te intorci pe strazi”, a explicat Alauzy, de la Medecins Du Monde, care a asistat pana acum la mai multe operatiuni de relocare.
In timp ce plecarile catre aceste regiuni sunt voluntare, multe dintre ONG-urile implicate in planul de relocare au declarat pentru CNN ca, de multe ori, migrantii nu sunt informati in mod corespunzator cu privire la ceea ce ii asteapta la destinatie inainte de plecare. Primariile din Lyon si Bordeaux au sustinut aceasta afirmatie. Acestia au declarat ca oamenii au sosit in orasele lor dupa ce li s-a promis o cazare permanenta, cand, de fapt, nimic nu le este garantat dupa primele trei saptamani in SAS-ul local.
Abdullatif si Obsa, precum si alte persoane care au optat impotriva relocarii, sunt urcate la bordul unui autobuz „Paris”, cu destinatie precisa necunoscuta.
Cateva zile mai tarziu, CNN l-a contactat din nou pe Obsa. Acesta a spus ca era inca fara adapost, locuind temporar la un prieten din Paris. Autoritatile i-au refuzat inca o data lui si sotiei sale o locuinta sociala de urgenta, a spus el.
„Mi-au spus ca nu exista niciun loc pentru mine aici, nici macar in regiunea Ile-de-France. Este de necrezut… Cum se poate ca o intreaga regiune sa nu aiba spatiu pentru doi oameni?”.