Nagorno-Karabah: Bilantul mortilor a crescut la 125
Bilantul mortilor in urma unei explozii si a unui incendiu la un depozit de combustibil din Nagorno-Karabah care au avut loc luni a crescut la 125, potrivit Interfax Azerbaidjan si preluat de Reuters.
Numarul victimelor a crescut brusc dupa ce autoritatile din Karabah au raportat marti dimineata doar 20 de morti.
Explozia a avut loc in timp ce mii de etnici armeni fug din enclava separatista dupa ce armata azera a atacat saptamana trecuta regiunea separatista, fortand autoritatile sa capituleze si sa inceapa discutii privind „reintegrarea” regiunii Nagorno-Karabah in Azerbaidjan dupa trei decenii de regim separatist.
Cadavrele celor ucisi in explozie, in apropiere de Stepanakert, capitala Karabahului, au fost transportate in Armenia, a anuntat ministerul armean al Sanatatii.
Comitetul International al Crucii Rosii (CICR) a declarat ca in urma exploziei, sute de persoane au suferit arsuri. CICR a declarat ca furnizeaza asistenta medicala ranitilor si evacueaza unele persoane cu ambulanta, invocand spitalele pline si traficul drept provocari.
Incepand de marti de la ora 16:00 GMT, cel putin 28.120 dintre cei 120.000 de etnici armeni care locuiesc in Nagorno-Karabah au trecut deja in Armenia, a declarat guvernul armean.