Cum a devenit omenirea sclava a ceasului: „Inainte de inventarea ceasului nu exista un program 9.00-17.00”
Intr-o epoca de dinaintea ceasurilor, oamenii foloseau metafore si comparatii pentru a explica o unitate de timp, cum ar fi timpul necesar pentru a spune o rugaciune. Astazi, ceasurile sunt necesare pentru operatiuni extrem de complexe si solicitante. Ele sunt acum stapanii nostri.
Asadar, cum era viata fara ceasuri si cat de mult au schimbat ceasurile modul in care ne vedem pe noi insine si lumea?, se intreaba publicatia Big Think.
Viata inainte de ceasuri
Pana la sfarsitul Evului Mediu, oamenii nu se gandeau la timp ca la ceva separat de munca pe care o faceau. Tunsul gazonului nu dura „o jumatate de ora”, ci timpul necesar pentru a tunde gazonul. Istoricii tind sa numeasca acest stil de viata „orientat spre sarcini”. Acest lucru inseamna ca timpul era vazut in functie de cat dura sarcina respectva; nu era impartit in ore, minute sau secunde. Dupa cum spune Oliver Burkeman in cartea sa, Four Thousand Weeks: Time Management for Mortals:
„Mulgeai vacile atunci cand trebuiau mulse si recoltai culturile atunci cand era vremea recoltei, iar oricine ar fi incercat sa impuna un program extern pentru oricare dintre aceste lucruri – de exemplu (…) incercand sa faca recolta sa vina mai repede – ar fi fost considerat, pe buna dreptate, un nebun.”
Ideea este ca, inainte de inventarea ceasului, nu exista un program 9.00-17.00. Nu putea exista ceasornicarie fara un ceas. Munca era facuta si recolta era adusa. Cei mai multi oameni se asteptau sa lucreze in timpul zilei, ceea ce insemna zile lungi, de saisprezece ore vara, si mult mai scurte, de opt ore iarna. Nu exista graba de a termina o sarcina din cauza unor constrangeri de timp artificiale. Asa cum va va spune orice batranel: „Dureaza atat cat trebuie”.
Industria si timpul
Cei mai multi oameni din ziua de azi au locuri de munca care implica un birou sau o fabrica. Daca aveti de gand sa organizati o sedinta intr-o anumita incapere cu anumite persoane, a spune: „Sa ne intalnim dupa pranz” este un pic prea vag. Este greu sa prinzi un tren, „dupa ce ma spal pe dinti”, sau sa te uiti la un film la cinema „cand apune soarele”.
Pe masura ce Europa s-a industrializat, flexibilitatea vietii agrare, orientata spre sarcini, a fost oprita brusc. Prima mare corporatie care a folosit ceasurile in mod regulat a fost serviciul postal britanic, urmata de companiile feroviare. Dar, destul de curand, toata lumea a vazut beneficiile vietii dupa ceas. Este greu sa coordonezi muncitorii unei fabrici si sa coregrafiezi productia fara un ceas. Industrializarea avea nevoie ca muncitorii sa ajunga la locul de munca „la timp”. Productia, productivitatea si eficienta cereau un ceas.
Sclavi ai ceasului
Atunci cand studiezi istoria ideilor, este adesea usor sa iti proiectezi propria viata in vietile celor care au venit inainte. Fara ceas, este greu de imaginat cum se descurca societatea. Dimpotriva, pentru un fermier medieval care ne-ar privi, vietile noastre de astazi ar fi complet straine sau distopice.
Ceasurile au dezradacinat si reorientat complet modul in care vedem lumea. Ganditi-va doar cat de des verificati ora pe telefon sau pe ceas. Viata ta este condusa de ceas. Este ca si cum ne-am impartit viata in blocuri mici si am pus bucati din noi insine in acele blocuri. Lucrurile obisnuiau sa fie „orientate spre sarcini”. Lumea se misca asa cum se misca lumea. Acum, incercam sa intindem si sa rupem lumea pentru a indeplini cerintele ceasului.
Uneori, insa, trebuie sa ne eliberam de lanturile care ticaie. Nu totul in viata trebuie sa fie impartit in segmente ordonate, precum lectiile unei zile de scoala. Ocazional, este bine sa lasam lumea sa se intample. Trebuie nu doar sa acceptam acest fapt, ci si sa le spunem celorlalti ca „va dura atat cat va dura”.
