Serviciile secrete britanice: Cenzura militara imbraca noi forme in universitatile rusesti

externe

universitatea lomonosov, moscova

Serviciile de informatii militare din Marea Britanie au descoperit inca o confirmare a intaririi cenzurii militare in Rusia, relateaza Evropeiska Pravda.

Potrivit serviciilor secrete britanice, la mijlocul lunii octombrie, Ministerul Educatiei al Federatiei Ruse a dat instructiuni universitatilor sa evite discutiile deschise despre orice „tendinte politice, economice si sociale negative” din Rusia in timpul activitatilor stiintifice si educationale.

„Aceasta este o limitare suplimentara a spatiului informational din Rusia pe timp de razboi, ceea ce face dificila discutarea deschisa a problemelor politice”, se arata in analiza.

Serviciile secrete britanice considera ca, pe termen lung, va continua tendinta de transformare a politicii rusesti intr-o camera de rezonanta (o metafora pentru o bula informationala cu efect de amplificare a mesajelor. – n.r.) de „opinii pro-Kremlin, acceptabile din punct de vedere politic”, se arata in analiza.

„Este foarte probabil ca Kremlinul sa vrea sa continue sa suprime perspectivele negative ale ‘operatiunii militare speciale’ in ajunul realegerii presedintelui Vladimir Putin pentru un nou mandat in martie 2024”, conchide analiza.

La inceputul anului, serviciile secrete britanice au comentat intentiile Ministerului Educatiei din Rusia de a introduce materii legate de pregatirea militara in scoli si institutii de invatamant superior, ceea ce indica o atmosfera tot mai militarizata in tara.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: