Aproape 20% din romani sunt in pragul saraciei. Statisticile raman ingrijoratoare

news

Anul trecut, numarul total al romanilor care traiau in saracie severa s-a ridicat la 4,59 de milioane, arata datele INS. Astfel, unul din cinci romani au fost afectati de saracie, datele statistice publicate in aceasta perioada fiind pentru 2022. Cifra este insa in o usoara scadere fata de 2021, potrivit  Institutului National de Statistica, iar la nivel est-european ramanem la coada clasamentului, alaturi de Letonia si Bulgaria, conform datelor publicate ieri de INS.

Lipsa banilor este una dintre cele mai mari probleme ale romanilor. In 2022, peste 20% din populatia tarii era in pragul saraciei. Cu toate acestea, statistica arata ceva mai bine decat anul 2021: numarul persoanelor sarace a scazut cu 278.000.

Romanii, fruntasi, in Europei de Est, in privinta saraciei relative

Romania se situeaza, in continuare, la coada clasamentului est-european privind rata saraciei relative. E urmata indeaproape de Letonia, Estonia si Bulgaria. La polul opus se afla Cehia, cu o rata a saraciei de 10 procente.

Rata riscului de saracie sau de excluziune sociala (AROPE) a fost de 34,4%, in anul 2022, corespunzator unui numar de 6,5 milioane persoane. Rata riscului de saracie sau excluziune sociala a inregistrat o usoara descrestere in 2022, de  0,1%, mai exact cu 61.000 de persoane. Ajutoarele sociale, alocatiile si pensiile au contribuit insa la scaderea ratei. Fara acestea, aproape jumatate din populatia Romaniei s-ar fi situat sub pragul saraciei. Situatia ar fi fost mult mai grava in cazul persoanelor varstnice. Aproape 85% ar fi fost la limita saraciei. Daca vorbim despre deprivarea materiala si sociala, numarul romanilor care nu isi permiteau nici macar un trai decent a crescut si in 2022 a ajuns la 24,3% procente. Cea mai mare incidenta o intalnim in cazul familiilor formate din doi parinti si mai mult de trei copii. Cei mai vulnerabili sunt copiii si femeile cu un nivel scazut de educatie.

Saracia si excluziunea sociala, la nivel national

Riscul de saracie sau excluziune sociala este inegal distribuit si in profil regional. Cea mai mare rata a riscului de saracie sau excluziune sociala s-a inregistrat in regiunea Sud-Est (46,9%), urmata indeaproape de regiunea Sud-Vest Oltenia (44,7%), iar cea mai mica rata s-a observat in regiunea Bucuresti-Ilfov (19,2%).

In total, in 2022, 330.000 persoane s-au confruntat simultan cu toate cele trei situatii: erau expuse riscului de saracie, se aflau in stare de deprivare materiala si sociala severa si traiau in gospodarii cu intensitate foarte redusa a muncii.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: