Nu e apa calda de 2 saptamani la Spitalul „Sfanta Cuvioasa Paraschiva” din Iasi: „Pentru un ‘dus’, pentru mama, am adus sticle goale de acasa, iar o doamna infirmiera a incalzit apa”

news

Marius Nasta

Spitalul clinic de boli infectioase „Sfanta Cuvioasa Paraschiva” Iasi nu mai are apa calda de doua saptamani, anunta revoltata jurnalista Ramona Ursu, a carei mama este internata acolo. Ursu a adaugat a adaugat ca a fost nevoita sa vina cu sticle goale de acasa pentru a-si ajuta mama sa se spele.

In plus, in spital nu se afla nici sapun si nici hartie igienica la toalete. „In schimb sunt plosnite”, subliniaza jurnalista.

„De aproape doua saptamani, mama e in spital. Va ramane aici si de Craciun. In ultimele vreo patru luni, aproape jumatate si le-a petrecut internata. M-am abtinut foarte greu, in ultimele luni, sa scriu public despre problemele pe care le tot intampina in spitale. Pentru ca e mama. Iar despre problemele familiei mele m-am abtinut aproape intotdeauna sa scriu ceva. Orice. Desi, daca ar fi fost vorba despre straini, as fi scris, asa cum am facut-o de n ori.

N-am sa vorbesc despre medici. In mare, cred ca au facut si fac ceea ce pot, in conditiile sistemului public de sanatate din Romania. Iar noi speram ca, in final, sa fie totul bine.

Stiu ca e dezastru in spitalele din tara, ca se moare cu zile. Stiu si cum e sa platesti zeci de ani pentru sistemul de sanatate, iar majoritatea serviciilor medicale sa le platesti, apoi, la privat.

Dar chiar si pentru tara asta amarata mi se pare prea mult ca intr-un spital de boli infectiose, un spital mare, cum e cel de la Iasi, unde vin pacienti din toata Moldova, sa nu existe apa calda.

De aproape doua saptamani, de cand mama e aici, nu este apa calda. Am intrebat ce se intampla si mi s-a spus doar ca in spital nu e, atat. Prin urmare, un pacient nu se poate spala, nu poate face un dus, in conditiile in care igiena ar trebui sa fie parte din tratarea bolii. Pentru un ‘dus’, am adus sticle goale de acasa, iar o doamna infirmiera a incalzit apa, nu stiu pe unde, si asa am rezolvat. Rezolvat…

Astazi, cand am mers sa o vad pe mama, pacientii discutau despre lipsa apei calde din spital. Erau suparati oamenii. O doamna, disperata ca nu mai poate sta fara sa se spele, se gandea sa mearga acasa, sa faca dus, doar ca nu avea cum sa plece din spital. Unora le e rusine si sa-i mai consulte medicul. Se simt prost oamenii, pentru ca nu se pot spala cum ar trebui.

La toalete nu exista niciun ciot de sapun. Nu exista hartie igienica. Nimic. Sigur, noi ducem toate astea de acasa, asa cum fac multi, dar situatia ramane la fel in spital. Absurda, inumana.

In spital, exista, insa, plosnite. Mi s-a spus ca nu au ce face, nu pot scapa de ele. Desi cred ca mai multa curatenie, dezinsectie ar ajuta. Dar nu se poate…

In urma cu doua saptamani, cand mama a ajuns cu ambulanta in acest spital, simtindu-se foarte rau si neputandu-se tine pe picioare, avea febra, frisoane, era extrem de slabita, brancardierul care o ducea de la triaj la salon a considerat ca, la capatul scarilor, o poate lasa din mana. Desi era vizibil ca asta nu se putea. Dar a lasat-o.

Mama a cazut, s-a lovit la cap. Din fericire, nu foarte rau. A cazut si peste o asistenta, care nu era pregatita sa o tina pe mama si care s-a lovit si ea foarte tare. Domnul brancardier ne-a spus ca lucrurile astea se pot intampla des. Cu alte cuvinte, de ce sa ne revoltam?

Chiar asa, de ce? Pentru normalitate? Nu da nimeni doi bani pe normalitate. Ba risti sa se mai uita unii crucis la tine daca indraznesti sa vorbesti despre asta. Esti deplasat, nebun, aberezi. Ce normalitate”, a scris revoltata Ramona Ursu pe Facebook.

O doctorita a comentat si ea revoltata aceasta postare.

„DSP Iasi stie ca nu este apa calda in spital? Orice cabinet privat s-ar inchide in secunda 2 daca ar fi prins asa. Apoi, sistemul sanitar din Romania este si acel brancardier si multi ca el. Da, astfel de oameni fac sistemul sa fie prost!!! Nu lipsa de finantare. Romania cheltuie aiurea banii pe sanatate si nu se vede nimic! Educatia nu exista si deci nici preventie. Nepasarea romanului de propriul corp, sanatate este arhicunoscuta. Daca s-ar lucra aici atunci am avea alt sistem de sanatate. Sanatate mamei dvs.”, a scris doctorita.

Ce spune Ministerul Sanatatii despre Spitalul Clinic de Boli Infectioase Iasi

Spitalul Clinic de Boli Infectioase Iasi, avand initial 70 de paturi, a inceput activitatea la 1 septembrie 1911, sub numele de ‘Spitalul de Boli Infectioase – Izolarea’, cand se inregistreaza si primele cazuri de febra tifoida, confirmate ulterior.

Adaptat la nevoile medicale ale societatii, Spitalul Clinic de Boli Infectioase si-a marit capacitatea, primeste pacienti din toata Regiunea Moldovei dar si din restul tarii si este in proces continuu de modernizare a serviciilor medicale punand pe primul loc pacientul si apartinatorii acestuia.

In prezent spitalul numara 6 sectii organizate in sistem pavilionar, cabinete medicale integrate cu un numar 47 medici specialisti in boli infectioase microbiologie, medici ATI, epidemiologi, pneumologi, dermatovenerologi, orelisti, gastroenterologi”, se sustine pe pagina de internet a ministerului.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: