Presshub: Cat costa sa ai o casa fara facturi. O experienta personala

news

Casa fara facturi

O casa autonoma este un proiect deja cat se poate de realizabil, iar costurile nu sunt doar pentru cei cu un potential economic foarte mare.

Daca intr-un articol anterior am vorbit despre ce costuri inseamna sa-ti dotezi casa cu panouri fotovoltaice, pompa de caldura si panouri solare, pentru a-ti produce singur energia electrica, caldura si apa calda, in articolul de fata vorbim despre puturile forate pentru apa si despre sistemele autonome de canalizare – fose septice sau ministatii de epurare.

La fel ca in cazul pompelor de caldura, si la ministatiile de epurare au intrat pe piata producatori romani extrem de competitivi, care aduc sisteme inovative si iti creeaza independenta atat de mult dorita.

Pentru sistemul de canalizare, cei care isi doresc case autonome pot opta pentru fose septice sau ministatii de epurare clasice. Amandoua necesita, in functie de nivelul de exploatare, vidanjare o data la cativa ani. Proces nu tocmai placut, atat pentru detinatorii fosei, cat si pentru vecini.

Totusi, nu sunt o solutie de scos din calcul, mai ales ca nu au preturi foarte mari. O fosa septica pentru patru persoane incepe de la 2.000 de lei, in timp de o ministatie de epurare costa aproximativ 3.500 – 4.000 de lei.

Se mai adauga costul sapaturii pentru groapa in care urmeaza sa fie ingropat recipientul si nisipul care se va pune in groapa, in jurul recipientului. Unele modele necesita si o placa de beton pe fundul gropii.

De la fosa septica sau ministatia de epurare se mai face un drenaj pentru evacuarea apei sau se monteaza un alt rezervor pentru apa, cu care se poate uda gazonul (doar in cazul ministatiilor de epurare).

Toate aceste lucrari de amenajare mai costa aproximativ 2.000 de lei.

O alta inovatie romaneasca in materie de case autonome este reprezentata de ministatiile de epurare autovidanjabile. Ce inseamna asta?

O data la trei luni se scoate un sac de namol din statia de epurare si nu mai este nevoie sa vina vidanja cu tot deranjul pe care aceasta il produce si costurile aferente.

Ministatiile de epurare autovidanjabile sunt produse de Eco Rotary, o afacere de familie din Piatra Neamt.

„Sunt produse de noi, certificate de noi. Functioneaza destul de simplu. Au mai multe compartimente. La intrare au un cos de retinere a servetelelor sau a altor materiale care pot fi aruncate din greseala, apoi este o zona anaeroba, unde se decanteaza materiile mai grosiere, apoi trece intr-o zona aeroba, unde, printr-un difuzor de aer, cu ajutorul oxigenului de la o pompa de aer, se oxigeneaza apa si, in prezenta oxigenului, se produc bacterii aerobe, care vor eficientiza procesul de curatare al apei.

Apoi, apa se duce intr-un ultim decantor si un sistem de filtrare, de acolo pleaca un sistem de recirculare, care reintroduce apa cu namolul activ, oxigenat, in primele compartimente anaerobe, ca sa ajute la procesul de epurare si, la final, apa se poate duce intr-un rezervor si se poate uda gazonul, sau se poate deversa intr-un rau, un lac sau se poate face un sistem de drenaj si se scurge in pamant”, a explicat Florin Rotaru, administratorul Eco Rotary.

Citeste mai mult pe presshub.ro.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: