Puscasii marini americani au sunat la serviciul de urgenta 911 pentru a gasi avionul F-35 disparut anul trecut

externe

avion de vanatoare, F-35, Carolina de Sud, resturi, descoperite

Un maior din Corpul puscasilor marini americani a sunat la serviciul de urgenta 911 pentru a cere sprijin in cautarea unui avion F-35 „Lightning II” disparut in septembrie anul trecut, a descoperit in urma unei investigatii postul american de televiziune ABC, relateaza Interesting Engineering.

Avionul a disparut deasupra Carolinei de Sud dupa ce pilotul a fost nevoit sa se ejecteze. Pilotul a aterizat in siguranta in gradina unui localnic, dar Corpul Puscasilor Marini s-a straduit apoi sa localizeze F-35, in valoare de 100 de milioane de dolari.

„Cred ca este posibil sa avem o aeronava care s-a prabusit in Williamsburg County, mai devreme, astazi”, a declarat un maior de la statia aeriana Beaufort unui operator din dispeceratul 911, potrivit ABC.

„Credeti ca aveti o aeronava care s-a prabusit in comitatul Williamsburg?”, intreaba dispecerul ca raspuns. „Asa este”, raspunde maiorul. „Incercam sa il cautam si nu am gasit nimic pana acum”, a spus el.

Pilotul avionului a sunat la 911 dupa ce a aterizat in curtea localnicului, potrivit Business Insider. „Sunt pilot militar si m-am ejectat”, a spus pilotul in apel. „Puteti trimite o ambulanta, va rog?”, a adaugat el.

Cauza prabusirii nu a fost discutata in detaliu, dar pilotul a mentionat ca aceasta s-a datorat unei „defectiuni a aeronavei”.

Corpul puscasilor marini a localizat in cele din urma avionul prabusit pe un camp la nord de Charleston. Potrivit The Washington Post, transponderul avionului nu functiona in momentul incidentului, ceea ce a ingreunat cautarile. JJ Gertler, analist senior la Teal Group, a spus ca, chiar daca F-35 ar putea fi pilotat pe pilot automat, acesta s-ar confrunta cu limitari in ceea ce priveste combustibilul.

Aceste limitari l-ar impiedica sa calatoreasca prea departe. Gertler a mai explicat ca pierderea capotei aeronavei si potentialele deteriorari ale aerodinamicii acesteia in timpul evadarii pilotului ar putea reprezenta o problema. In plus, motoarele de racheta folosite pentru ejectarea pilotului din aeronava ar fi putut provoca deteriorarea componentelor electronice din cabina de pilotaj.

Cauza prabusirii este inca necunoscuta.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: