Complexul medical Nasser din Gaza a incetat sa functioneze. Fortele israeliene au arestat zeci de membri ai personalului medical

externe

Complexul Medical Nasser, care a fost cel mai mare spital functional din Fasia Gaza, a incetat sa functioneze din cauza raidurilor din ultimele zile al fortelor israeliene, au declarat duminica Organizatia Mondiala a Sanatatii si Ministerul Sanatatii din Gaza condus de Hamas, citate de CNN.

Aproximativ 200 de pacienti raman in unitatea medicala, in care echipele OMS nu au avut voie sa intre, iar cel putin 20 de pacienti trebuie sa fie „transferati de urgenta” la alte spitale pentru tratament medical, potrivit directorului general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

70 de lucratori din domeniul sanatatii de la Spitalul Nasser au fost arestati de fortele israeliene, iar 80 de pacienti au fost transferati din spital intr-o locatie necunoscuta, a sustinut, duminica, purtatorul de cuvant al Ministerului Sanatatii din Gaza, dr. Ashraf Al-Qidra. El a adaugat ca doar 25 de membri ai personalului medical raman in complex si nu pot gestiona cazurile care necesita ingrijiri critice.

Atacurile aeriene israeliene care au lovit in centrul Gazei sambata au ucis cel putin 68 de persoane, a declarat duminica pentru CNN Spitalul Martirilor Al-Aqsa. Videoclipul obtinut de CNN de la Al-Aqsa arata ca printre cei transportati de urgenta pentru tratament sunt si copii, precum si cadavre, inclusiv un bebelus decedat, infasurat in panza pe podeaua spitalului.

Fortele de Aparare ale Israelului au declarat duminica ca au ucis peste 10 militanti Hamas in centrul Gazei in ultima zi, precum si alti aproximativ 15 in lovituri asupra orasului Khan Younis, din sudul Gazei.

CNN nu poate verifica independent afirmatiile spitalului sau ale IDF din cauza accesului limitat in Gaza.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: