Fostul sef al SRI anunta ca in spatele lui Catalin Cirstoiu se afla altceva: „Povestea se va narui cand figura de ceara se va topi si va dezvalui structura din spate”
Fostul sef al SRI, Eduard Hellvig, a avut vineri o iesire enigmatica in legatura cu candidatul PSD-PNL la Primaria Capitalei, Catalin Cirstoiu.
Hellvig a mentionat ca medicul Cirstoiu a fost „scos din joben” si a sugerat ca in spatele acestuia se afla o „structura” misterioasa care ar urma sa-i si furnizeze voturi.
„De adunat voturi se ocupa… ceilalti candidati. Sau partidul. Sau prietenii… Ca in cazul oricarei figuri de ceara, insa, cresterea brusca a temperaturii poate narui toata povestea. Iar statuii i se inmoaie fatada, lasand sa se vada structura din spate”, a scris Hellvig pe Twitter.
Postarea integrala a lui Hellvig:
„Din rundele de negocieri care ne-au pictat televizoarele cateva saptamani la rand a rezultat un candidat comun bun de pus in muzeul concordiei depline.
Nu sperie si nu deoache pe nimeni.
Daca ne intrebam pe cine reprezinta cu adevarat, cred ca raspunsul e in propozitia precedenta. Iar chestiunea cu adevarat semnificativa este de ce ai renunta la candidati cu cifre bune pentru a-ti investi increderea in cineva cunoscut doar in comunitatea medicala?
De unde vine oare increderea deplina in “apoliticul perfect” pentru a fi trimis sa extraga voturi si din stanga si din dreapta? Ce se stie sus si nu se spune si in aval? Stim sigur ca nu e vreun sondaj, vreo masuratoare sau vreun portret-robot de tehnocrat al urbanismului.
Ni se propune un „independent” scos din joben ca sa ne salveze aparent de agonia dubiilor ideologice.
Total intamplator vorbeam tot aici acum trei saptamani despre independenti: “Oamenii noi nu au insa nimic de pierdut, nicio cariera de aparat, nicio reputatie de pastrat. Cand spectacolul incepe sa fie fluierat, isi iau trusa de machiaj si isi vad de drum.”
Probabil ca cei care l-au ales se bazeaza pe ceva nevazut si nestiut, incat nu isi suspecteaza candidatul ca ar viza mai tarziu fie o prea mare independenta, fie o pozitie publica si mai importanta. Probabil ii leaga un bromance de nezdruncinat.
Cum electoratul poate alege doar din ce are pe lista, si nu dintr-un infinit de candidati potentiali, conteaza asadar ce oferta i se asterne pe buletin. Brusc devine mai relevant sa fii candidat, decat sa fii un candidat care aduna voturi.
De adunat voturi se ocupa… ceilalti candidati. Sau partidul. Sau prietenii…
Ca in cazul oricarei figuri de ceara, insa, cresterea brusca a temperaturii poate narui toata povestea. Iar statuii i se inmoaie fatada, lasand sa se vada structura din spate si sa se auda vorbele lui Abraham de acum aproape doua secole: ‘Poti pacali o parte din oameni tot timpul si pe toti oamenii o parte din timp, dar nu poti pacali toti oamenii tot timpul”.