Papa Francisc si-a anulat in ultimul moment participarea la procesiunea Via Crucis
Papa Francisc, in varsta de 87 de ani, si-a anulat, in ultimul moment, pentru al doilea an consecutiv, participarea la procesiunea „Via Crucis” din Roma, de la Colosseum, pe fondul ingrijorarilor persistente cu privire la starea sa de sanatate, transmite AFP, preluata de Agerpres.
„Pentru a-si pastra sanatatea in vederea evenimentelor de maine si a slujbei din Duminica Pastelui, Papa Francisc va urmari in aceasta seara Via Crucis de la Colosseum din Resedinta Sfanta Martha”, a anuntat Vaticanul intr-un comunicat de presa.
Dupa anunt, care a venit cu doar cateva secunde inainte de inceperea ceremoniei, organizatorii au retras scaunul pregatit pentru Sfantul Parinte.
Anul trecut, Suveranul Pontif si-a anulat participarea la cateva zile dupa o spitalizare pentru bronsita, dar aceasta decizie fusese comunicata in prealabil.
Papa Francisc a oficiat slujba din Vinerea Mare in Bazilica Sf. Petru din Vatican, asa cum era planificat.
Duminica dimineata, el urmeaza sa prezideze liturghia de Paste in Piata Sf. Petru, urmand sa dea apoi binecuvantarea „Urbi et Orbi” („Catre oras si lume”), in timpul careia, de obicei, trece in revista conflictele internationale.
In ultimii ani, Jorge Bergoglio, care foloseste un scaun cu rotile, s-a confruntat cu o serie de probleme de sanatate in special la genunchi, solduri si colon. El a suferit o operatie abdominala in iunie si si-a anulat calatoria in Dubai pentru COP28 in decembrie din cauza bronsitei. In ultimele zile, a fost nevoit in mai multe randuri sa delege citirea unor discursuri din motive de sanatate.