Bancile occidentale care au ramas la Moscova au livrat o suma uriasa la bugetul Rusiei: 800 de milioane de euro

externe

banca centrala a rusiei

Cele mai mari banci occidentale ramase in Rusia au platit anul trecut taxe de peste 800 de milioane de euro catre Kremlin, de patru ori mai mult decat inainte de invazie, in ciuda faptului ca au promis ca isi vor reduce la minimum prezenta in Rusia, relateaza Ukrainska Pravda.

Cele mai mari sapte banci europene cu active in Rusia – Raiffeisen Bank International, UniCredit, ING, Commerzbank, Deutsche Bank, Intesa Sanpaolo si OTP – au raportat un profit combinat de peste 3 miliarde de euro in 2023.

Aceste castiguri au fost de trei ori mai mari decat in 2021 si au fost generate partial de fondurile pe care bancile nu le pot retrage din tara.

Saltul de profitabilitate a facut ca bancile europene sa plateasca aproximativ 800 de milioane de euro in taxe, fata de 200 de milioane de euro in 2021, arata o analiza a Financial Times.

Taxele platite de bancile europene, echivalente cu aproximativ 0,4% din toate veniturile non-energetice asteptate pentru bugetul rusesc in 2024, sunt un exemplu al modului in care companiile straine care raman in tara ajuta Kremlinul sa mentina stabilitatea financiara in ciuda sanctiunilor occidentale.

Creditorii straini au beneficiat nu numai de dobanzile mai mari, ci si de sanctiunile internationale impotriva bancilor rusesti. Astfel de masuri i-au privat pe concurentii lor de accesul la sistemele de plata internationale si au sporit atractivitatea bancilor occidentale pentru clientii din tara.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: