Sapte tari din UE vor participa la investirea lui Putin, inclusiv Franta. 20 de tari o boicoteaza

externe

Kremlin, moscova

Nu toate statele membre ale Uniunii Europene au decis sa ignore asa-zisa inaugurare a lui Vladimir Putin din 7 mai, in special Franta, care va fi reprezentata la nivel de ambasador, relateaza Reuters.

Un diplomat european a declarat pentru agentia Reuters, sub rezerva anonimatului, ca 20 de state membre ale UE vor boicota „inaugurarea” conducatorului de la Kremlin, dar celelalte sapte state isi vor trimite reprezentantii.

O sursa diplomatica de la Paris a precizat separat pentru Reuters ca „Franta va fi reprezentata de ambasadorul sau in Rusia”.

Sursa a adaugat ca Franta a condamnat anterior conditiile represive in care s-au desfasurat alegerile, precum si organizarea de alegeri in teritoriile ucrainene ocupate de Rusia, pe care Parisul le considera o incalcare a dreptului international si a Cartei ONU.

Ministerul ucrainean de Externe a declarat anterior ca nu vede niciun motiv pentru a-l recunoaste pe seful Kremlinului, Vladimir Putin, drept presedintele ales in mod democratic si legitim al Rusiei.

Seful diplomatiei europene, Josep Borrell, se opune prezentei reprezentantilor Uniunii Europene la ceremonia de „inaugurare” a conducatorului de la Kremlin. O serie de state UE au anuntat deja ca nu vor participa.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: